Mărturia antrenorului fugit din calea bombelor: „Am mers 15 ore cu mașina. Mi s-au învinețit mâinile de frig”

Gabriele Pin (64 de ani), antrenor secund la Sepahan, a povestit aventura prin care a trecut pentru a pleca din orașul Isfahan, de teama bombardamentelor la care SUA și Israel au supus Iranul. Italianul, fost asistent la Parma, Roma, Fiorentina, Galatasaray, Valencia, Genoa, Esteghlal și naționala Italiei, a dezvăluit că a parcurs 2.600 km pentru a ajunge la granița cu Turcia.

Câștigător ca mijlocaș central cu Juventus și Parma al unui titlu în Serie A, al unei Cupe a Cupelor, al unei Cupe UEFA și al unei Cupe Intercontinentale, Pin a ajuns prima oară în Iran în septembrie 2021, lucrând acolo până în iunie 2022 ca secund la Esteghlal, cu care a câștigat campionatul. După alte două experiențe asiatice, la Al-Ittihad Kalba și Al-Bataeh, Gabriele a semnat vara trecută cu Sepahan.

În Isfahan l-a prins declanșarea războiului din Orientul Mijlociu, în orașul unde se află sediul clubului iranian din urmă. Gazzetta dello Sport a publicat un interviu în care tehnicianul de 64 de ani a povestit calvarul drumului până în Italia.

„Jucătorii m-au întrebat: «Ce se întâmplă? Ne-au pus să coborâm din avion, oamenii fug, am văzut rachete căzând»”

Pe 28 februarie, se pregătea să zboare spre Dubai, pentru a petrece o scurtă vacanță: „Câțiva jucători rămăseseră în Teheran pentru a pleca de acolo. Unul mi-a trimis un mesaj «Mister, ce se întâmplă? Ne-au pus să coborâm din avion, oamenii fug, am văzut rachete căzând». Erau cei care aveau să-l omoare pe Ali Khamenei, liderul spiritual. SUA și Israelul începuseră bombardamentele.

Au lovit o instalație nucleară aflată la 200 de kilometri distanță. Bomba, care a explodat la 20 de kilometri de oraș, a servit în principal ca semnal pentru a speria oamenii și a-i îndepărta”, și-a început mărturisirea Pin.

Asistentul italian a organizat repede evacuarea: „Eram cu Branko, antrenorul portarilor. Ne-am grăbit înapoi la hotel, am făcut o valiză și am sărit într-o dubă a clubului, care ne-a organizat evadarea spre granița cu Turcia. Ajutorul lui Nicholas, un agent italian, a fost, de asemenea, crucial.

Ne-a luat două ore să ieșim din oraș. Oamenii luaseră cu asalt magazinele și benzinăriile pentru a se aproviziona, copiii ieșiseră în stradă să sărbătorească. Sosise vestea morții lui Khamenei. Toate comunicațiile s-au întrerupt rapid. Nu am putut suna acasă ca să-mi liniștesc familia”.

Pin: „Mi-au cerut pașaportul, dar nu l-am putut scoate din jachetă. Aveam degetele înghețate și a trebuit să mi-l ia”

Drumul din Isfahan până la Tabriz. în nord-vestul Iranului, a fost un coșmar pentru Gabriele Pin: „Mai mult de 15 ore ne-a luat, fără pauze. Șoferii nu voiau să se oprească să se odihnească. M-am așezat lângă al meu imediat ce i-am văzut capul clătinându-se. L-am ținut treaz.

Am ajuns la Tabriz și de acolo la graniță, după o călătorie de 2.600 km. La fiecare benzinărie, aveam o coadă de 3 km. Am pornit la 28 de grade și am ajuns la -18! Nu eram pregătiți pentru acel frig. Mâinile mi se învinețiseră. Mi-au cerut pașaportul, dar nu l-am putut scoate din jachetă; aveam degetele înghețate. A trebuit să mi-l ia.”

La graniță, alte probleme și emoții cu vameșii; „S-au rezolvat cu câteva bancnote. Dar nu eu am plătit. Un soldat m-a întrebat «Antrenorul lui Esteghlal?». Cu Esteghlal câștigasem un titlu pe care îl așteptau de nouă ani. «Pot să fac o poză?». Faceți câte poze vreți, dar lăsați-mă să trec...

Dincolo de graniță, ne așteptau dubele de la Vanspor, clubul turc pe care îl contactase echipa mea. Ne-au dus în orașul Van, din apropiere. Eram epuizați, dar în loc să dormim, eu și Branko am reușit să cumpărăm online două bilete de avion spre Istanbul. Am plecat imediat și de acolo spre Bologna”.