Arthur Fils (21 de ani, locul 31 ATP) s-a calificat pentru prima dată în carieră într-o semifinală de turneu Masters 1000, după ce l-a învins dramatic pe Tommy Paul (28 de ani, locul 23 mondial) cu 6-7 (3), 7-6 (4), 7-6 (6) și salvând patru mingi de meci. Francezul a operat schimbări în dieta sa, renunțând la prăjituri.
Premiul pentru cel mai dramatic meci din cadrul ediției 2026 a turneului Masters 1000 de la Miami îi revine, fără rival, partidei din sferturile de finală dintre Arthur Fils și Tommy Paul. Întinsă pe două ore și 47 de minute, înfruntarea nu a conținut niciun break, americanul salvând singura șansă a adversarului, iar francezul pe cel 6 avute de oponent.
Mai mult, Fils a răzuit și patru mingi de victorie ale lui Paul din statistica înfruntării, bucurându-se dezlănțuit la final, când tabela afișa 6-7 (3), 7-6 (4), 7-6 (6) în favoarea sa.
„Am multe emoții în acest moment și a trebuit să fac față multor emoții pe parcursul meciului. Cred că Tommy a jucat mai bine decât mine în toate cele trei seturi, dar am găsit energia necesară pentru a reveni”, a declarat Fils în interviul de pe teren, încă plin de adrenalină.
„A fost o luptă acerbă, nu aș fi avut nimic de reproșat dacă aș fi pierdut, pentru că am dat totul pe teren. Doar unul putea câștiga și am preferat să fiu eu acela. Acesta este cel mai bun rezultat din cariera mea și simt că sunt aproape de nivelul meu maxim, dar vreau mai mult”, a adăugat Fils, care s-a calificat pentru prima dată într-o semifinală Masters 1000.
Arthur Fils: „Meciul a fost o nebunie, mă dor piciorele”
El a vorbit și despre situația dificilă în care s-a aflat. „Când m-am trezit cu patru mingi de meci împotriva mea, mi-am spus că trebuie să iau fiecare punct pe rând și că, dacă pierd, nu e sfârșitul lumii, pentru că Paul juca la un nivel impresionant”, a explicat.
„Meciul a fost o nebunie, era imposibil să fac un break, cred că echipa mea mi-a dat energia necesară pentru a câștiga acest meci. Acum simt o mare oboseală, mă dor picioarele, dar faptul că am câștigat mă va motiva să-mi revin”, a asigurat francezul, care îl va înfrunta pentru un loc în finală pe cehul Jiri Lehecka (24 de ani, locul 22 ATP). Acesta e la doua semifinală Masters 1000, după cea de la Madrid 2024.
Arthur Fils și modificările operate: fizioterapeut la turnee și fără prăjituri
Arthur a lipsit din circuit între finalul lunii iulie 2025 și începutul lui februarie 2026, motivul fiind o fractură de stres la spate suferită la Roland Garros. Au fost aproape 7 luni de așteptare, dar și de schimbări și ajustări.
„Acum călătoresc cu fizioterapeutul meu”, a dezvăluit francezul pentru ATP. „Mi se pare că este deja o mare schimbare pentru că fac mult tratament, de dimineață, la prânz și seara de asemenea”, a adăugat el. „Am schimbat tehnica, am schimbat un pic serviciul, am schimbat modul în care mă deplasez pe teren, și forehand-ul puțin”.
El a subliniat că pe partea fizică au fost marile modificări și că acum are mai mare grijă de corpul său. „Înainte nu gândeam așa. Îmi ziceam: «OK, sunt tânăr, e în regulă, pot gestiona totul». Dar spatele meu nu a gândit la fel”.
Schimbările au apărut și în nutriție. „Mâncam multe prăjituri”, a mărturisit Arthur. „Acum nu mai pot, dar mă simt mult mai bine”.
Fursecuri cu ciocolată Foto: FlickLa Indian Wells i-a fost mai greu fiindcă fursecurile cu ciocolată nu lipsesc din vestiar. „Acelea îmi lipsesc cel mai mult, dar nu m-am atins de ele. Destul de impresionant”, a concluzionat Fils, jucătorul care a ajuns în semifinale la Miami fără să-și cedeze serviciul.
{{text}}