Fotbal   •   Liga 1   •   Turcia - România

Mesaj din delegația oficială a României: „Dacă acest lot merge la Cupa Mondială, să le facă statuie!”

Belodedici, alături de Ilie Dumitrescu, în delegația oficială a României la Istanbul

Articol de Robert Vîrdol   —  joi, 26 martie 2026

Naționala României înfruntă azi Turcia, iar Miodrag Belodedici (61 de ani) a vorbit despre duelul cu „ienicerii” pentru Gazeta Sporturilor. Fostul internațional român a spus și în ce fotbalist își pune speranțele legate de meciul de la Istanbul.

  • Gazeta Sporturilor are 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care transmit cele mai importante informații, reportaje și o serie de corespondențe multimedia.

Au mai rămas câteva ore până la meciul cu Turcia, iar „tricolorii” se pregătesc să dea piept cu marele test pentru a ajunge la Cupa Mondială. Miodrag Belodedici a analizat șansele României, dar a și rememorat meciurile cu Turcia de pe vremea sa.


Miodrag Belodedici: „Mie îmi place Bîrligea”

În cadrul dialogului cu Gazeta Sporturilor, Miodrag Belodedici a spus că România are șanse mici să treacă de Turcia, iar dacă cumva va trece de selecționata semilunii, iar apoi de Kosovo sau Slovacia, elevii lui Mircea Lucescu ar merita o statuie.

Miodrag Belodedici // FOTO: Imago Images

„Pe timpul meu, când jucam cu Turcia, era ca un meci de pregătire, le dădeam o bătută și gata. Ei au jucători puternici, pe la Real Madrid, sunt tari, mai jucăm și la ei acasă. Până acum echipa națională a jucat cu Bosnia și Austria și ne-au cam bătut. Turcia e mai bună ca ele, ce dracu!


Trebuie să ne pregătim și să nu pierdem meciul. Dacă am ajungem la penalty, am avea nevoie de Duckadam. Nu știu dacă putem pune mingea jos și să jucăm repede, dacă reușim asta e foarte bine.

Mie îmi place Bîrligea, el e omul care trebuie să recupereze mingile în față și să facă diferența, avem jucători care știu cu mingea. Vedem pe unde joacă turcii, sunt peste noi. Dacă ne calificăm la Cupa Mondială cu acest lot, trebuie să le facem statuie jucătorilor!”, a spus Miodrag Belodedici pentru Gazeta Sporturilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.