Ibrahim Haciosmanoglu (60 de ani), președintele Federației de Fotbal din Turcia, a prefațat barajul cu România de calificare la Campionatul Mondial.
Turcia - România se joacă în această seară, ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificare la Mondial, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026.
Gazeta Sporturilor are 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care transmit cele mai importante informații, reportaje și o serie de corespondențe multimedia.
Acesta desconsideră România și susține că Turcia nu are ce căuta la turneul final din vară în cazul în care nu reușește să învingă naționala lui Mircea Lucescu (80 de ani).
Președintele Federației din Turcia se bazează pe calitatea jucătorilor, dar și pe ajutorul divin. Tragerea la sorți le-a fost favorabilă, crede el.
Președintele Federației de Fotbal din Turcia: „Reprezentăm și lumea islamică”
„Divinitatea să ne ajute să trecem cu bine de aceste două examene, Cupa Mondială ne așteaptă. Sperăm să mergem acolo și să avem succes, credem că vom reuși.
Nu este bine să facem afirmații grandioase, dar dacă nu putem învinge România, Kosovo și Slovacia, atunci mai bine să nu mai mergem în America.
Avem o echipă foarte bună din punct de vedere al calității, merită totul. Am avut parte de o tragere la sorți foarte frumoasă în America. Bunul Dumnezeu să ne ajute să trecem cu bine de aceste două meciuri
Acolo reprezentăm națiunea turcă și lumea islamică; să nu ne gândim doar la cele 80 de milioane de oameni. Președinți de federații din multe țări islamice îmi spun: «Domnule președinte, nu vă gândiți doar la cele 80 de milioane. Noi așteptăm succesul vostru și vom fi mândri».
Divinitatea ne va ajuta, având în vedere cât de mari sunt așteptările”, a spus Ibrahim Haciosmanoglu, potrivit Hurryet.
Echipa de start aleasă de Mircea Lucescu:
România (4-2-3-1): I. Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Rezerve: Aioani, L. Popescu - Sorescu, Ghiță, Coubiș, Screciu, N. Stanciu, F. Tănase, Dobre, Baiaram, Miculescu, M. Coman
Antrenor: Mircea Lucescu
{{text}}