International   •   Campionate   •   INTER

Luca Toni: „Mă faci să râd! Conte e strateg, și apoi e la 7 puncte în spatele lui Chivu, despre care spui că e varză”

Luca Toni / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 27 martie 2026

Fostul atacant al Fiorentinei și al lui Bayern, Luca Toni, a vorbit despre Cristi Chivu și despre lupta la titlu în Serie A.

Invitat la podcastul „Cose Scomode”, fostul internațional italian a explicat care este, în opinia sa, motivul declinului lui Inter din ultima vreme. „Totul a plecat de la cele două meciuri împotriva lui Bodo/Glimt. Apoi, dacă mă întrebați ce nu-mi place, nu-mi place formația. Doar în Italia există acest 5-3-2.

Chivu a încercat să schimbe acest modul la începutul sezonului, dar n-a reușit să-i convingă pe jucători. A dat-o în bară în cele două meciuri împotriva lui Bodo, dar în campionat nerazzurrii sunt totuși primii. Încă au un avantaj de șase puncte”, a analizat Toni.

Luca Toni pune degetul pe rană: „Inter nu are jucători care să-și poată învinge adversarul în duelurile directe”


Fostul atacant al Fiorentinei este de acord că Inter „nu poate juca în mod constant, timp de 9 luni, un fotbal de top. Dar chiar și atunci când nu-ți iese jocul tot trebuie să câștigi, fie și datorită unei execuții de excepție venite din partea unui jucător.

Inter se chinuie să creeze când Dimarco și Dumfries nu sunt sută la sută. Se bazează prea mult pe extreme și nu are jucători care să-și poată învinge adversarul în duelurile directe. Dar cum îmbunătățești acest Inter?

Toți sunt buni pe fiecare poziție! Dar e plictisitor, doar în Italia mai există 5-3-2, în Europa ești pălmuit dacă joci așa. La Bayern te bagă la închisoare”.

Luca Toni: „Și îl ataci pe Chivu, aflat în primul său an la Inter...”


În ceea ce-l privește pe Chivu, fostul atacant al lui Fiorentinei și al lui Bayern a punctat: „Mă faci să râd. Conte e un strateg care e la șapte puncte în spatele lui Chivu, care e de rahat și e primul. Nu știu...

Conte e un câștigător, dar, dincolo de accidentări, a greșit ceva. Și îl ataci pe Chivu, aflat în primul său an la Inter, unde, dacă totul merge bine, va aduce acasă un Scudetto”.

Clasamentul la zi în Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.