Presa kosovară și-a luat rămas bun de la șansele la locul 2 în grupa preliminară pentru EURO de tineret, după eșecul cu România U21, scor 0-1.
Echipa lui Costin Curelea a câștigat la Priștina prin golul lui Vermeșan. România U21 a ajuns la 10 puncte și a urcat pe locul 3, depășind-o pe Kosovo, care a rămas cu 8 puncte.
Liderul Spania U21 a mers perfect, cu 18 puncte în 6 meciuri, astfel că miza e locul 2, care duce la baraj. Poziția secundă e ocupată momentan de Finlanda U21, care are 13 puncte.
Ce scrie presa din Kosovo, după eșecul cu România U21
„Echipa națională U21 a lui Kosovo nu a reușit să obțină nici măcar un punct pe teren propriu împotriva României U21, în cadrul calificărilor pentru Campionatul European U21. Tinerii au avut o evoluție solidă, dar au fost învinși cu scorul de 0-1.
Când nimeni nu se aștepta, Vermesan a primit o pasă decisivă de la Trică și a profitat de ieșirea portarului pentru a aduce victoria (67'). Kosovo a încercat apoi să revină și să egaleze, însă nu a reușit să spargă defensiva oaspeților. De menționat că și jucători ai naționalei mari a Kosovo au fost prezenți în stadion pentru a susține selecționata U21.
Din păcate, se poate spune că Kosovo și-a încheiat speranțele de a obține un loc la Campionatul European, coborând pe locul patru cu opt puncte, în timp ce România a urcat pe locul trei, cu 10 puncte”, au scris kosovarii de la telegrafi.com.
Pentru România U21 urmează duelul cu San Marino, pe 31 martie. Apoi, „tricolorii” vor mai juca abia în toamnă. Pe 25 septembrie e duelul cu Cipru, din deplasare, iar pe 30 septembrie se va disputa finala pentru locul 2 cu Finlanda, în România. Duelul cu Spania U21 va avea loc pe 6 octombrie, în ultima etapă a preliminariilor
{{text}}