Domenech a întinerit lotul pentru testul cu Suedia. Principala victimă e portarul de 35 de ani
Pus la zid după eşecul de la Euro 2008, Raymond Domenech a rămas şi a anunţat măsuri. Le-a concretizat ieri, cînd lotul Franţei, rivală a "tricolorilor" în preliminariile CM 2010 (meci direct pe 11 octombrie, la Constanţa), reţinut pentru "amicalul" cu Suedia din 20 august a prezentat multe noutăţi. Mai precis, doar 11 dintre participanţii la turneul final au mai fost convocaţi.
Dacă, de pildă, Thuram s-a retras, Makelele încă-i indecis, Sagnol este inapt, iar Abidal e suspendat, absenţa ce surprinde cel mai tare rămîne cea a lui Gregory Coupet. Acesta exemplifică dorinţa lui Domenech de a întineri echipa. Fiindcă, în locul portarului de 35 de ani, plecat recent la Atletico, selecţionerul "cocoşilor", i-a preferat pe Mandanda (23 de ani), al 3-lea goal-keeper la CE, şi pe Lloris (21 de ani), cel ce l-a substituit la Lyon.
Ultimul e chemat în premieră şi nu-i unic. În aceeaşi situaţie mai sînt fundaşul dreapta Fanni (27 de ani, Rennes) şi mijlocaşul Gourcuff (22 de ani, Bordeaux). Totodată, revin în reprezentativă tinerii Ben Arfa, Sagna şi Clichy, plus Mexes. "Aveam nevoie de sînge proaspăt", a admis Domenech, susţinînd că "nu este exclus ca în curînd să apară şi alte nume noi".
International • Preliminarii CM 2010 • ADVERSARI CM 2010 / FRANŢA
“Cocoşii” întineresc
Articol de Constantin Popescu — miercuri, 13 august 2008
{{text}}