Donald Trump (79 de ani), președintele Statelor Unite ale Americii, a avut un mesaj halucinant, în care a cerut amnistie imediată din partea guvernatorului Floridei pentru Tiger Woods (50 de ani), după ce legendarul jucător de golf a fost arestat vineri seară, motivul fiind faptul că a refuzat testarea pentru consum de substanțe interzise, după ce a provocat un accident rutier.
Între timp, Tiger Woods a fost eliberat. Potrivit autorităților din Florida, Woods a fost autorul unui accident, intrând în coliziune cu un alt autoturism din cauza faptului că se deplasa cu „o viteză ridicată”.
Ulterior, legendarul jucător de golf a fost supus etilotestului rapid, însă a refuzat să se supună și unui test de urină, motiv pentru care a fost arestat.
Donald Trump a cerut eliberarea imediată a lui Tiger Woods: „Un mare american”
Donald Trump a reacționat la câteva ore după incident și i-a cerut guvernatorului Floridei să-l elibereze imediat pe Tiger Woods, pentru ca acesta să se poată concentra pe revenirea în circuitul profesionist de golf.
„Am fost informat că Tiger Woods, care este un jucător mare de golf și un și mai mare american, a fost implicat într-un accident minor, iar din cauza unei neînțelegeri, a fost acuzat de temutul «condus sub influență».
Asta se întâmplă în momentul în care își face revenirea în golful profesionist. Toată lumea merită o a doua șansă, pe care Tiger n-a primit-o niciodată, dacă e să fim sinceri.
De aceea apelez acum la guvernatorul Ron DeSantis ca imediat să-i ofere amnistie completă lui Tiger, ca el să se poate concentra pentru turneul Masters și să ajute să facem golful grozav din nou!”, a fost mesajul lui Donald Trump.
Tiger Woods, primul sportiv din istorie care a obținut un miliard de dolari din activitatea sa, a mai fost arestat în 2017 pentru conducere sub influența substanțelor interzise, după ce luase anumite medicamente pentru care a susținut că avea prescripție.
{{text}}