Formula 1 a ajuns la finalul acestei săptămâni în Japonia, unde piloții Marelui Circ și-au dat întâlnire pentru etapa a 3-a a Campionatului Mondial de Formula 1. Pe Betano, la cel mai bun operator online, cursa de la Suzuka se trăiește mai intens cu o mulțime de combinații, de la câștigătorul Grand Prix-ului, la piloții care se clasează pe podium, în primele șase locuri, în puncte și cel care va stabili cel mai rapid tur în cursă.
Sezonul 2026 a debutat sub dominația echipei de uzină Mercedes. George Russell a triumfat în Australia, în prima cursă din acest an, pentru ca Andrea Kimi Antonelli să triumfe la Shanghai, în China. Tânărul italian a reușit primul lui pole position din carieră, dublat apoi de prima victorie într-o cursă de Grand Prix.
Antonelli a continuat forma bună și în Japonia, unde a stabilit cel mai bun timp în calificările pentru cursă, trecându-și astfel în cont al doilea pole position din carieră. În vârstă de doar 19 ani, Antonelli este principal favorit la câștigarea cursei de la Suzuka, urmat de coechipierul George Russell și liderul clasamentului piloților după primele două runde din sezon. În 2025, la prima lui apariție din carieră la Suzuka, Antonelli stabilea cel mai rapid tur în cursa niponă.
Max Verstappen, de patru ori campion mondial în Formula 1, a ratat prezența în ultima secvență a calificărilor de la Suzuka și va pleca de la jumătatea grilei de start, de pe locul 11. Un mare pas în spate pentru campionul olandez, un pilot obișnuit cu marea performanță și care în 2025 a triumfat în Grand Prix-ul din Țara Soarelui Răsare cu plecare din pole position. Acum, Verstappen are o cotă din trei cifre pentru câștigarea cursei!
Echipele Ferrari și McLaren încearcă să țină aproape cu rivalii de la Mercedes, după un început de sezon cu probleme. Charles Leclerc a ocupat in extremis locul patru pe grilă și are a treia șansă la victorie, fiind urmat de Oscar Piastri, un pilot care încă nu a luat startul într-o cursă din actualul sezon.
Lando Norris, campionul mondial din 2025, va împărți linia a treia la startul cursei de la Suzuka alături de conaționalul și mult mai titratul Lewis Hamilton. Un pilot care a ajuns în Japonia cu moralul ridicat după primul podium obținut alături de Scuderia de la Maranello. Hamilton are o cotă deloc de neglijat pentru o nouă clasare între primii trei la finalul cursei japoneze, unde a triumfat de cinci ori în carieră. O dată cu McLaren în 2007 și apoi de patru ori cu Mercedes, între 2014 și 2018.
Legendarul Michael Schumacher deține recordul pentru cele mai multe victorii la Suzuka (6), în timp ce la constructori echipa care a triumfat de cele mai multe ori în Grand Prix-ul Japoniei este McLaren (9). Cu toate acestea, pe circuitul de la Suzuka cele mai multe succese au fost obținute de Red Bull Racing (8).
{{text}}