Tatăl grijuliu

Mihai Covaliu a dedicat bronzul de la Beijing fetiţei sale de numai patru luni, Elena Maria. "Am promis cînd am plecat de acasă că-i voi aduce o jucărie", a spus scrimerul



E primul scrimer român care cucereşte două medalii olimpice la individual. După aurul de la Sydney, acum a venit bronzul de la Beijing. Mihai Covaliu e fericit. Şi-a putut ţine promisiunea faţă de soţia sa, Irina, dar şi de cei doi copii, Vlad (3 ani) şi Elena Maria (4 luni). E fericit, deşi a trecut de puţin pe lîngă a doua finală olimpică. L-a avut în mînă pe Lopez, francezul care a întors în semifinale de la 7-11 şi de la 12-13. "Şi nu mă bătuse niciodată!", spune Cova, plecînd apoi capul în pămînt. Îşi revine imediat. "E cea mai muncită medalie. E bine şi bronz decît nimic..."



- Mihai, eşti dezamăgit că nu ai prins finala?

- Da, însă atît am putut. Sînt un pic supărat, dar pe mine. Am greşit tactica în semifinale. Am atacat din prima, am depus multă energie şi pe final am fost extenuat. Nu am mai putut. M-am grăbit. Trebuia să trag şi eu de timp, să bag tactici de gherilă. (rîde)



- E adevărat că Lopez nu te-a bătut niciodată pînă acum?

- Da, dar a făcut-o acum. O dată şi bine. Îl cunoşteam, dar în ultimul timp nu am mai tras cu el. A făcut o pauză de vreo opt luni. Oricum, e valoros şi are un stil incomod. Eu sînt însă principalul vinovat.



- Cum ai reuşit să te concentrezi apoi în finala mică?

- Mi-am dorit mult o medalie. I-am promis soţiei cînd am plecat de acasă că o să mai iau un trofeu, pentru că acum am doi copii. Aurul de la Sydney l-a luat cel mare, Vlad, că a fost primul. Fetiţa, fiindcă e mai mică, se va mulţumi însă şi cu bronzul.



- Crezi că nu se va supăra?

- Nu, pentru că medalia asta e cea mai muncită din carieră. A fost mai greu turneul din China decît cel de la Sydney. În Australia nu prea am avut adversari. Acum însă a fost dificil să intru şi în primii opt. A trebuit să trag tare.



- Vei continua pe pistă? Te gîndeşti la Londra 2012?

- Nu ştiu, e mult pînă atunci. Acum mă gîndesc doar la această medalie şi la familia mea. Abia aştept să ajung acasă să-i îmbrăţişez pe toţi.