International   •   Campionate   •   INTER

Javier Zanetti, cât se poate de clar: „Mai avem 8 finale și vrem și Cupa! Viitorul lui Chivu...”

Javier Zanetti, legendă a lui Inter, acum vicepreședinte // Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 29 martie 2026

Vicepreședintele lui Inter, Javier Zanetti, a vorbit la Sportitalia despre finalul de sezon al echipei lui Cristi Chivu.

Mai sunt 8 etape de disputat din actualul campionat, iar Inter e la 6 puncte de Milan în fruntea clasamentului și la 7 de campioana en titre Napoli. Un avantaj pe care vicepreședintele clubului, Javier Zanetti, crede că echipa lui Cristi Chivu nu-l va da din mână și va trece prima linia de sosire, în ciuda scăderii de turație înregistrate în ultimele 3 etape, când a câștigat doar 2 puncte.

Javier Zanetti: „Am început o treabă grozavă cu Cristi Chivu”

„Există o luptă cu alte echipe care vor să câștige campionatul ca și noi. Dar noi credem în titlu. Am început o treabă grozavă cu Cristi Chivu în acest sezon, acum mai sunt opt ​​finale și sperăm că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă”, le-a spus fostul internațional argentinian reporterilor de la Sportitalia.


Zanetti a confirmat intenția conducerii de a continua cu Chivu antrenor pe termen lung. „Acesta este planul nostru. E aici în primul său sezon, încă luptăm pe două fronturi și suntem încrezători, băieții vor face o treabă excelentă de acum până la sfârșit. Ne concentrăm pe Serie A și pe Coppa Italia”.

Gazzetta dello Sport: „Inter îl blindează pe Cristi Chivu”

În Cupa Italiei, Inter este calificată în semifinale, unde, în prima manșă, a făcut 0-0 la Como. Returul e programat la Milano, pe 21 aprilie. În Serie A, cele „8 finale” despre care a vorbit Zanetti sunt cu AS Roma, Como, Cagliari, Torino, Parma, Lazio, Verona și Bologna.

În ceea ce-l privește pe Chivu, La Gazzetta dello Sport a anunțat la mijlocul lui martie că nerazzurrii „îl blindează pe antrenorul român. Nu există niciun dubiu că va sta pe banca tehnică a liderului din Serie A și în stagiunea viitoare. Reînnoirea contractului scadent în 2027 este pregătită”.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.