Ofri Arad (27 de ani), mijlocașul lui FCSB, a revenit la antrenamente. Momentan, se pregătește separat.
Jucătorul ajuns la campioană la începutul acestui an suferise o entorsă chiar în timpului primului antrenament susținut de Mirel Rădoi, noul antrenor al echipei.
A ratat partidele cu Metaloglobus și UTA. Va lipsi și la meciul de vineri, 3 aprilie, pe terenul lui FC Botoșani, urmând să revină la antrenamentele cu întreaga echipă de săptămâna viitoare.
Ofri Arad se pregătește de revenire
În cursul zilei de luni, pe conturile oficiale ale lui FCSB a fost publicat un videoclip în care mijlocașul se pregătește separat pentru a reveni la antrenamentele cu întreaga echipă, însoțit de un mesaj care explică situația fotbalistului.
„Ofri Arad se pregătește intens pentru a reveni, începând cu săptămâna viitoare, la antrenamente alături de colegii săi”, a fost mesajul postat de club.
Astfel, dacă lucrurile decurg bine, israelianul din mijlocul campioanei ar putea reveni pe teren la partida cu Oțelul Galați, programată pe 11 aprilie, de la 20:00, la București.
Între timp, FC Botoșani și FCSB se întâlnesc în etapa 3 din play-out-ul Superligii. Meciul se va juca vineri, 3 aprilie, de la ora 20:30. FCSB se află pe locul 7 cu 27 de puncte, în timp ce FC Botoșani se află pe locul 9 cu 24 de puncte.
Ofri Arad // foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Criticat de Becali de când a venit la FCSB
De când a venit la FCSB, Arad a jucat în doar trei meciuri în tricoul roș-albastru, fără să reușească vreun gol sau o pasă decisivă.
Ofri Arad ăsta l-am băgat, nu este fotbalist nici ăsta. Doamne ferește! Din temelii trebuie schimbat totul! Toată echipa.
E prea... Adică vede jocul, dar e prea lent pe faza defensivă. Nu are viteză de joc, ritm de joc. Hai să-ți spun un lucru. La mine trebuie să te văd că atingi mingea. Dacă o atingi, e bine. Nu o atingi, înseamnă că nu e în regulă.
- Gigi Becali, despre Ofri Arad
{{text}}