Eden Hazard, fostul internațional belgian retras la 32 de ani din fotbal, s-a reorientat către un nou sport: ciclismul. Acesta a participat la o cursă de 167 de kilometri denumit Mallorca 312 și a celebrat cu o bere la final și cu o serie de declarații amuzante.
Fostul internațional belgian care s-a chinuit cu forma fizică în ultimii ani de fotbal a transmis că dacă s-ar pune mai bine la punct din punct de vedere fizic ar fi mai performant în ciclism.
Eden Hazard a lăsat fotbalul și s-a apucat de ciclism: a celebrat cu bere după ce a terminat cursa din Mallorca
La finalul cursei din Mallorca, Eden Hazard a celebrat direct cu o bere și a vorbit cu presa prezentă la eveniment.
„Este foarte greu, frate! Am picioarele amorțite, dar sunt bine, bine. Primii kilometri au fost buni, dar ultimii 25 au fost imposibil de făcut. Ar trebui să mă antrenez mai mult și poate să mai slăbesc puțin, iar apoi totul va fi perfect”, a transmis la final Eden Hazard.
Eden Hazard a făcut junioratul la Lille, echipă la care a debutat la seniori. După 4 ani la LOSC a ajuns în 2012 la Chlesea, clubul la care a popsit cel mai mult, până în 2019. A urmat ultimul club din cariera sa, Real Madrid, unde a stat timp de 4 ani, dar nu a reușit să se impună. Clubul blanco a plătit 120 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Bernabeu.
Eden Hazard a jucat cele mai multe meciuri pentru Chelsea: 352, a marcat de 110 ori și a oferit 87 de pase decisive. La Real Madrid a jucat 76 de partide, a marcat 7 goluri și a oferit 76 de pase decisive.
Eden Hazard/ foto Imago Images
La naționala Belgiei a jucat 126 de meciuri și a marcat 33 de goluri. Are în palmares două titluri în Premier League, un Champions League, două titluri în Spania, un titlu în Franța, o Supercupă a Spaniei și una a Europei. Cea mai mare cotă de piață a sa a fost de 150 de milioane de euro în 2019.
{{text}}