Sporturi   •   Baschet   •   LIGA ABA

Performanță pentru U-BT Cluj-Napoca! Trupa lui Mihai Silvășan, calificată matematic în play-off-ul Ligii ABA

U-BT Cluj-Napoca s-a calificat matematic în play-off-ul Ligii ABA/Foto: liga-aba.com

Articol de David Istrate   —  marţi, 31 martie 2026

Aflată la primul sezon în Liga Adriatică, U-BT Cluj-Napoca s-a calificat deja în play-off-ul competiției, deși mai sunt 3 etape de disputat. Cu un bilanț de 13 victorii și 8 înfrângeri, campioana României se va clasa, cel mai probabil, pe locul 5, însă are șanse și de a termina pe poziția a 4-a.

În vara anului trecut, U-BT Cluj-Napoca a anunțat că va participa în Liga ABA, o competiție regională cu formații puternice de Euroligă precum Steaua Roșie Belgrad, Dubai Basketball sau Partizan Belgrad.

Aflată la primul sezon în Liga ABA, U-BT Cluj-Napoca va juca în „sferturile” competiției”

Repartizați în grupa A, alb-negrii au încheiat prima fază a ligii pe locul 3, cu un bilanț de 10 victorii și 6 înfrângeri, și s-au calificat în faza Top 8. Primele 6 echipe din această grupă se califică direct în play-off, în timp ce ultimele două vor fi nevoite să treacă de un play-in contra trupelor din grupa de play-out.


În Top 8, deși a început cu două înfrângeri, U-BT a reușit să obțină trei rezultate pozitive la rând și a ajuns la un bilanț de 13-8. Impresionante au fost victoriile cu Cedevita Olimpija Ljubljana (98-95 la Cluj și 84-72 în capitala Sloveniei), în condițiile în care „studenții” au avut câte 4 absenți în fiecare joc.

Luni, 30 martie, Partizan Belgrad s-a impus cu 82-66 în fața lui KK Bosna Sarajevo și astfel U-BT Cluj-Napoca s-a calificat matematic în play-off-ul Ligii ABA, deoarece ea nu mai poate fi depășită în clasament nici de Bosna, nici de Igokea.

Pe lângă această performanță, datorită succeselor cu Cedevita, U-BT are prima șansă de a încheia faza Top 8 pe locul 5, lucru care i-ar asigura, teoretic, o adversară mai accesibilă în sferturile Ligii ABA, care se vor juca în formatul de „cel mai bun din 3 meciuri”.

Ardelenii mai au 3 meciuri până la play-off, în 5 aprilie (vs. Bosna Sarajevo, BTarena), în 13 aprilie (vs. Steaua Roșie Belgrad, deplasare) și în 19 aprilie (vs. Buducnost Podgorica, BTarena).


Clasamentul Ligii ABA

Clasamentul grupei Top 8 a Ligii ABA, cu 3 etape rămase/Foto: captură liga-aba.com

U-BT a participat în acest sezon și în BKT EuroCup și a ajuns până în faza sferturilor de finală, unde a făcut un meci bun în fața lui Bahcesehir Istanbul. În cele din urmă, elevii lui Mihai Silvășan au fost învinși cu 75-72 de turci și au ratat calificarea în semifinalele EuroCup.

La finalul lunii aprilie, U-BT își va începe participarea și în Liga Națională, intrând direct în play-off. Campioana en-titre și-a adjudecat deja, în această stagiune, SuperCupa și Cupa României.

27-18este bilanțul lui U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2025-2026

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.