Biletele pentru Jocurile Olimpice de vară din 2028 vor fi puse în vânzare în 9 aprilie, la o săptămână după ce rezidenții din Los Angeles și Oklahoma City vor avea acces la o perioadă de pre-vânzare. De asemenea, organizatorii au anunțat și prețurile biletelor.
În 2028, Jocurile Olimpice de vară se vor întoarce în Statele Unite, la 32 de ani după ediția din 1996, organizată în Atlanta. De această dată, competiția-regină a sportului va avea loc în Los Angeles.
Conform organizatorilor, 50% din bilete pentru JO din Los Angeles vor costa sub 200 de dolari
Biletele generale vor fi scoase în vânzare în 9 aprilie, iar organizatorii au dat detalii legate de prețul acestora. Ei au transmis că 1 milion de bilete vor fi vândute cu 28 de dolari, acesta fiind cel mai mic preț.
În schimb, aproximativ 5% din numărul total de bilete vor costa peste 1000 de dolari. Conform The Guardian, organizatorii garantează că peste 75% din bilete, inclusiv pentru finale, vor costa sub 400 de dolari și că 50% din bilete vor costa sub 200 de dolari.
„Biletele sunt comparabile și, în multe cazuri, mult mai ieftine decât ceea ce vedem în alte evenimente sportive profesioniste sau evenimente majore de divertisment din Statele Unite”, a declarat Allison Katz-Mayfield, vice-președintele Jocurilor Olimpice, potrivit sursei menționate anterior.
Jocurile Olimpice din LA vor colabora cu AXS și Eventim atât pentru vânzarea biletelor, cât și pentru revânzarea lor. De asemenea, Ticketmaster și Sports Illustrated Tickets vor fi niște platforme pe care se vor putea revinde bilete la Jocurile Olimpice din 2028.
Organizatorii au anunțat că platformele pentru revânzarea biletelor vor fi deschise de-abia în 2027 și că, înainte de acest an, biletele revândute nu trebuie considerate verificate.
„Chiar dacă platformele de revânzare a LA 2028 nu vor fi lansate până în 2027, să avem o varietate de platforme a fost extrem de important pentru a le oferi fanilor multiple opțiuni de acces la bilete verificate”, a afirmat Reynold Hoover, CEO-ul Jocurilor Olimpice din Los Angeles.
{{text}}