Fotbal   •   Nationala   •   PRELIMINARII EURO 2028

România ar urma să aibă o grupă de foc în preliminariile Euro 2028 » Traseul din Liga Națiunilor va influența crucial

Valentin Mihăilă, Daniel Bîrligea, Andrei Rațiu și Andrei Burcă înainte de Turcia - România / FOTO: GSP.ro

Articol de Maria Olteanu   —  marţi, 31 martie 2026

După ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial din această vară, naționala României va încerca să obțină biletele pentru următorul turneu final, Europeanul din 2028, găzduit de Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor. Misiunea va fi însă una extrem de complicată, iar șansa de a avea adversari mai ușori va depinde de traseul din Liga Națiunilor.

Acum, următoarele meciuri oficiale ale României sunt abia în toamnă, când va începe noua ediție de Liga Națiunilor, iar în funcție de parcurs și rezultate se vor stabili urnele pentru preliminariile Europeanului.

„Tricolorii” au câștigat Liga C și vor juca în toamnă în Liga B. Adversarele vor fi Suedia, Polonia și Bosnia, iar rezultatele vor influența alcătuirea urnelor pentru următoarea campanie de calificare la un turneu final.

Liga Națiunilor, pas decisiv spre preliminariile Euro 2028


  • Dacă România termină pe locul 1 în Liga Națiunilor, va promova în Liga A;

  • Dacă România termină pe locul 2 în Liga Națiunilor, va juca baraj pentru promovare în Liga A;

  • Dacă România termină pe locul 3 în Liga Națiunilor, va juca baraj pentru menținerea în Liga B;

  • Dacă România termină pe locul 4 în Liga Națiunilor, va retrograda în Liga C.

Ulterior, în funcție de rezultatele din Liga Națiunilor, se vor alcătui urnele pentru preliminariile Euro 2028.

  • Dacă România va termina grupa de Liga Națiunilor pe locul 1 sau locul 2, atunci va fi în urna 2 la tragerea pentru preliminarii Euro; Deci, în teorie, ar avea un singur adversar dificil în grupă;

  • Dacă România va termina grupa de Liga Națiunilor pe locul 3 sau locul 4, atunci va fi în urna 3 la tragerea pentru preliminarii Euro; Deci, în teorie, ar avea doi adversari dificili în grupă.

Statisticienii au făcut calculele privind urnele pentru preliminariile Euro 2028


Iar statisticienii de la Football Meets Data au făcut o simulare cum ar putea arăta urnele pentru preliminariile Euro 2028. Potrivit acestora, România ar fi în urna 3, ceea ce înseamnă că ar termina pe locul 3 sau locul 4 grupa de Liga Națiunilor.

Urnele simulate pentru preliminariile Euro 2028:

  • Urna 1: Franța, Italia, Turcia, Germania, Olanda, Serbia, Spania, Anglia, Croația, Portugalia, Norvegia, Danemarca

  • Urna 2: Belgia, Grecia, Cehia, Țara Galilor, Elveția, Scoția, Ucraina, Ungaria, Austria, Kosovo, Polonia, Suedia

  • Urna 3: Slovenia, Macedonia de Nord, Georgia, Irlanda de Nord, Irlanda, Israel, România, Bosnia și Herțegovina, Albania, Muntenegru, Slovacia, Islanda

  • Urna 4: Armenia, Bulgaria, Finlanda, Kazahstan, Cipru, Luxemburg, Belarus, Insulele Feroe, Letonia, Estonia, Moldova, San Marino

  • Urna 5: Azerbaidjan, Malta, Lituania, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein

„Tricolorii” ar putea avea un traseu de foc în preliminariile Euro 2028

Astfel, dacă ar fi în urna 3, naționala României ar putea avea chiar un traseu extrem de complicat în preliminarii, cu adversare precum Franța și Belgia, deci și o misiune mult mai dificilă în drumul spre European.

În preliminariile de European se vor face 12 grupe a câte 4 sau 5 echipe. Cele 12 câștigătoare de grupă și cele mai bune 8 echipe de pe locul 2 se califică direct la turneul final.

Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor, țările gazdă, nu au calificarea la turneul final asigurată înainte de preliminarii. Există însă o „portiță”: două locuri la turneul final sunt rezervate pentru două echipe gazdă care au cele mai bune rezultate în preliminarii, dar care nu obțin calificarea directă.

Pe lângă cele 12 câștigătoare de grupă, cele 8 ocupante de pe locul 2 și cele două țări gazdă care merg la European, va mai exista un play-off, unde vor fi celelalte 4 echipe de pe locul 2, care nu s-au calificat direct, și câștigătoarele de grupă din Liga Națiunilor care nu au obținut calificarea pe ruta clasică, a preliminariilor.

Programul României în grupa de Liga Națiunilor

  • Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia - ROMÂNIA, Polonia - Bosnia și Herțegovina

  • Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia și Herțegovina, Suedia - Polonia

  • Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA, Bosnia și Herțegovina - Suedia

  • Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia, Bosnia și Herțegovina - Polonia

  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia și Herțegovina

  • Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia și Herțegovina - ROMÂNIA, Polonia - Suedia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.