Fotbal   •   Nationala   •   SLOVACIA - ROMÂNIA

Ianis Hagi, întrebat frontal despre venirea lui Gică Hagi la națională

+22 Foto
Reacția lui Ianis Hagi după eșecul cu Slovacia // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marţi, 31 martie 2026

Slovacia - România. Ianis Hagi (27 de ani), mijlocașul naționalei României, a vorbit extrem de supărat după meciul de la Bratislava, pierdut de „tricolori” cu 0-2. Întrebat despre viitorul selecționer, care cel mai probabil va fi tatăl lui, Gică Hagi, Ianis nu a vrut să comenteze, spunând că în momentul de față nu cunoaște numele următorului antrenor.

Ianis speră ca el și colegii lui să șteargă cu buretele aceste două rezultate nefaste și din vară naționala să arate o cu totul altă față. Acum, pentru tricolori, urmează două amicale în iunie și apoi debutul în grupa de Liga Națiunilor.

Reacția lui Ianis Hagi după eșecul cu Slovacia

„Probabil tu știi cine va fi noul selecționer”, a fost întrebat Ianis Hagi direct pe gazonul din Bratislava, iar acesta a spus că nu știe momentan acest lucru, evitând subtil să răspundă, până când nu va fi comunicat oficial acest aspect.


„Trebuie să închidem acest capitol și să mergem înainte. Lumea să nu-și piardă încrederea în noi. O să avem o altă față din vară, o să muncim să aducem rezultate României.

Nu știu cine va fi noul antrenor, nu am comunicat cu domnul președinte. Ne-am concentrat doar pe meci, pe analiză. Cei de sus o să ne comunice când o să aibă pe cineva.

Avem foame de victorie, de succes. Lumea să nu-și piardă încrederea în noi. Sănătate domnului Lucescu, să petreacă mai mult timp cu familia. Știu ce înseamnă să-ți plece tatăl de acasă”, a spus Ianis Hagi, după meci, la microfonul Antena 1.

După preliminariile ratate pentru calificarea la CM 2026, România va disputa următorul meci oficial pe 25 septembrie 2026. Aceasta va fi data la care „tricolorii” vor debuta în grupa din Liga Națiunilor. Adversara va fi Suedia, iar meciul se va juca în deplasare


Cele mai tari imagini de la Slovacia - România

+22 Foto
Vlad Dragomir, Lukas Haraslin în Slovacia - România, meci amical // 31 martie 2026, foto: Getty Images
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.