Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

Maftei: "Nu mi-e teamă de el!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 14 august 2008

Maftei susţine că e fericit de concurenţa cu jucători buni



- Vasile, Rapid mai transferă un fundaş dreapta. Cum comentezi?

- Şi ce dacă mai vine un fundaş? Nu mă deranjează, ba, dimpotrivă, e foarte bine să transferăm fotbalişti buni. Eu o să lupt pentru un loc de titular, aşa cum am procedat şi pînă acum.



- Cum cataloghezi evoluţiile tale ca fundaş dreapta?

- Vă daţi seama că e greu să mă autoapreciez, n-aş putea s-o fac. Încerc să joc cît pot de bine, să cresc de la meci la meci, în condiţiile în care poziţia mea pe teren s-a schimbat.



- Ai discutat şi cu Săpunaru despre secretele postului?

- Vorbesc des cu Cristi, dar nu prea am comentat pe tema asta. Mi-a zis că are încredere că putem cîştiga titlul anul ăsta şi, ca şi el, pariez pe Rapid!



- Jucaţi la Galaţi contra unei echipe neînvinse.

- Să ştiţi că nu mă surprinde startul bun al Oţelului. Au pierdut jucători vara asta, dar Grigoraş e un antrenor bun şi a reuşit să refacă echipa într-un timp scurt. Cu toate astea, nu ne temem de gălăţeni, nici măcar de Gabi Paraschiv, golgeterul lor. O avea el 6 goluri, dar îl avem şi noi pe Juliano Spadacio, care a marcat 4 pînă acum.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.