Fotbal   •   Liga 2   •   STEAUA

Ministrul apărării nu a exclus negocieri cu Gigi Becali pentru CSA Steaua » Ce a răspuns la întrebarea reporterului GSP: „Eu la asta mă uit”

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB

Articol de Sergiu Alexandru, Valentin David (video), Alexandru Stanciu   —  joi, 02 aprilie 2026

Radu Miruță, ministrul apărării naționale, a declarat că este dispus să negocieze cu entități private, astfel încât să ajungă la un consens pentru a reuși să obțină dreptul de promovare pentru CSA Steaua, blocată în Liga 2 din cauza Legii Sportului. Întrebat de reporterul GSP Sergiu Alexandru dacă și Gigi Becali poate veni la masa negocierilor, ministrul nu a exclus această variantă.

Întrebat de reporterul GSP și ce buget va avea Clubul Sportiv al Armatei în 2026 și dacă este adevărat că mai multe secții care nu performează vor fi restructurate sau chiar închise, ministrul a replicat:

„Vor fi restructurate toate activitățile care astăzi sunt sinecuri și care au fost înființate doar pentru ca să ia cineva un salariu.

Însă asta o va face comandantul, având în vedere că mandatul pe care îl va prelua este de reorganizare. Eu nu pot să cobor să fac micromanagement și să analizez fiecare secție din punctul meu de vedere dacă este eficientă sau nu. Vă pot spune și bugetul, este undeva la 8,9 milioane de lei pentru sezonul acesta fotbalistic.


Bugetul întregului club sportiv a fost undeva la 152 de milioane de lei, deci aproximativ 30 de milioane de euro. Am propus inițial reducerea cu 30%, trebuie să încapă într-o haină mai mică. Vom vedea cât de repede se va reuși această reorganizare”.

CSM Știința Baia Mare, învinsă de CSA Steaua București în Cupa României la rugby/Foto: Facebook (CSM Știința Baia Mare)

Radu Miruță nu-l exclude pe Gigi Becali de la negocierile cu CSA Steaua: „Eu mă uit la principii”

Ulterior, reporterul GSP a revenit cu o altă întrebare: „Legat de echipa de fotbal, ați spus că așteptați propuneri din partea entităților private, există vreun criteriu după care se va face alegerea? Și dacă pe această listă se poate înscrie și persoana non grata din CSA, George Becali?”


Replica ministrului:Există o singură veste astăzi, că am deschis porțile complet și că am luat decizia să parcurg orice etapă pentru ca Steaua să ajungă în Divizia A, cel puțin să nu mai aibă o barieră birocratică. Dacă sportiv mai au capacitatea de a face performanță, e un alt subiect.

Așadar, urmează să vedem cine sunt oamenii interesați, dacă sunt interesați. Ne interesează să fie cât mai mulți oameni pentru a lua cea mai bună decizie pentru club”.

Reporterul GSP a intervenit din nou: „Inclusiv George Becali?”, la care Radu Miruță a punctat:Nu am analizat aceste aspecte până acum. Vă spun că eu nu mă uit la persoane și la codul fiscal al diverselor societăți comerciale, eu mă uit la principii.

Principiul anunțat astăzi este un parteneriat pe care CSA să-l facă din două motive. Motivul principal este de a putea să aibă acces în Divizia A, motivul semiprincipal este că nu e în regulă ca ministerul să aibă o susținere completă la un asemenea nivel pentru acest club de fotbal, având în vedere că activitatea principală a acestui minister este de apărare”.

Cei care au încasat ilegal vor fi cercetați de entități, cei care au încasat legal vor fi felicitați și vor rămâne în continuare dacă fac performanță. Dar ideea asta că nu vii la serviciu, dar ești pontat. Ești în concediu, dar apari la serviciu și cu ore suplimentare. Că faci tu contracte pe sub mână, că îmi faci contracte de antrenor pentru cineva care nu e antrenor. Asta nu mai merge!



Vom vedea ce presupune reorganizarea, trebuie să fie o soluție la problemele identificate de controale. Sunt mai multe categorii, unele merg direct la DNA, unele sunt pur și simplu rearanjarea paharelor, altele sunt de eficientizare a costurilor. Pentru mine este strigător la cer să ai cel mai modern stadion din România și să pui un preț cu 10.000 de euro mai scump decât al celuilalt. Mă mir că au făcut niște bani, dar ar trebui folosit în fiecare săptămână.



- Radu Miruță, ministrul apărării naționale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.