Farul Constanța a reacționat oficial, prin intermediul canalelor de comunicare ale clubului, după aprobarea modificărilor la Legea 4 în Senat, criticând dur forma finală și susținând că aceasta nu aduce beneficii reale fotbalului românesc.
Dobrogenii devin astfel al doilea club din Superligă care ia poziție publică față de așa-numita „Lege Dragomir”, după Universitatea Craiova.
Ultrașii și cluburile sunt nemulțumite pentru că noua lege le impune mai multe condiții:
Ultrașii nu mai au voie să folosească materiale pirotehnice în timpul jocului, ci doar înainte sau după fluierul final. Show-urile pirotehnice pot fi organizate doar prin firme autorizate și cu avizul poliției, în zone special stabilite
Doar persoane autorizate pot intra în zonele unde vor fi folosite materiale pirotehnice
Obligă organizatorii să monitorizeze video continuu toți spectatorii, inclusiv la acces, în tribune și în zonele de consum, iar imaginile pot fi folosite ca probe de către autorități.
Chiar dacă berea va putea fi comercializată până la fluierul final al partidelor, accesul cu băuturi slab alcoolizate (maximum 5,5%) în tribune este strict interzis. „Este interzis consumul băuturilor alcoolice în orice spaţiu din arena sportivă care oferă vedere directă asupra terenului de joc, pe durata evenimentului sportiv, inclusiv accesul în incinta tribunelor cu băuturile alcoolice achiziționate”
Cluburile sunt obligate să furnizeze datele celor care cumpără alcool, la cererea jandarmeriei
Cei care încalcă legea pot primi interdicție pe stadion timp de 1 an, iar recidiva duce la interdicții de până la 2 ani. Dacă un suporter interzis intră pe stadion, fapta devine infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de până la 2 ani.
Farul Constanța, comunicat oficial: „Nu aduce sub nicio formă beneficii, ci doar constrângeri”
Constănțenii au emis un comunicat oficial în care își exprimă nemulțumirea față de modificările aduse Legii 4/2008, cunoscută drept „Legea Dragomir”, act normativ care reglementează comportamentul spectatorilor la evenimentele sportive și care a fost recent aprobat în Senat.
COMUNICAT FARUL CONSTANȚA
Farul Constanța a urmărit cu deosebit interes modificarea Legii 4, prin care ar trebui ca fiecare eveniment sportiv să se transforme într-un moment pe care fiecare suporter să îl aștepte cu și mai mult interes. Un eveniment prin care fotbalul românesc să se alinieze și din acest punct de vedere modului de desfășurare a competițiilor sportive pe marile stadioane ale lumii.
Am constatat, din păcate, că forma finală a acestei legi, votată deja în Senatul României, nu aduce sub nicio formă beneficii, ci doar alte constrângeri, menite să adâncească și mai mult, prin modul de implementare, prăpastia față de legile din țările cu cele mai puternice campionate din Europa.
De asemenea, am aflat despre Legea 89/2026 după votarea și prezentarea acesteia în media, nefiind niciun moment consultați în acest sens, în condițiile în care suntem direct implicați în privința modului în care ea ar urma să fie aplicată!
Într-un moment în care cu toții știm că problemele din sportul românesc sunt acute și diverse, considerăm că un dialog în acest sens, în care să putem veni cu sugestii din "teren" ar fi fost util pentru toate părțile implicate. Farul Constanța a fost, este și va fi mereu al suporterilor, pentru că aceștia fac parte din identitatea clubului, iar fără pasiunea, energia și implicarea lor sportul nu poate exista.
Transmitem și pe această cale că Farul Constanța nu va tolera niciun moment orice act care să contravină regulamentelor de organizare și desfășurare a fiecărui eveniment, dar în același timp va susține mereu libertatea suporterilor de a-și manifesta atașamentul față de echipa favorită într-un cadru responsabil și civilizat. Fenomenul fotbalistic își pierde sensul fără tribune pline și fără vocea celor care dau viață stadionului.
Tocmai de aceea, vom fi alături de comunitatea noastră de suporteri și vom susține dialogul pentru găsirea unor soluții echilibrate, care să protejeze atât siguranța, cât și spiritul autentic al fotbalului.
- a transmis clubul
{{text}}