International   •   Liga Campionilor   •   GALATASARAY - STEAUA 2-2

Lăcătuş: “PĂCAT! Sînt trist!”

Articol de Răzvan Rotaru   —  joi, 14 august 2008

Lăcătuş a simţit Steaua aproape de victorie, dar atenţionează asupra meciului retur



"Îmi pare rău!" şi "Păcat!" au fost cuvintele cu care Marius Lăcătuş şi-a început cel mai des frazele la conferinţa de presă. Antrenorul a exprimat cel mai clar regretul că Steaua a avut două goluri avans şi a ajuns în situaţia de a lupta ca să păstreze un egal.



- Domnule Lăcătuş, de ce a căzut Steaua după marcarea golului al doilea?

- Din păcate, n-am reuşit după aceea să păstrăm o posesie prelungită, departe de poarta noastră, aşa cum ar fi trebuit să facem. N-am izbutit nici să fructificăm vreuna din ocaziile de care am beneficiat în partea a doua a jocului. Îmi pare rău, se putea obţine victoria.



- Cum vedeţi returul?

- Avem unele lucruri de pus la punct ca să putem obţine calificarea în retur. Nu vom face un joc de aşteptare la Bucureşti, asta e clar! Ne vom face jocul nostru obişnuit, trebuie să punem probleme şi neapărat să marcăm, cel puţin un gol!



- De ce l-aţi schimbat pe Ovidiu Petre?

- El venea după cîteva zile în care nu se antrenase alături de echipă, ştiam de dinainte că poate rezista doar 60-70 de minute.



Mulţumit de Toja



- Toja?

- A fost primul lui meci oficial. Ca efort şi felul în care a tratat sarcinile de joc, sînt mulţumit de el. Aşteptăm mai mult de la Toja şi pe faza de atac, dar sîntem convinşi că ne va ajuta, că va aduce un plus.



- Ce trebuie să schimbaţi pînă la retur?

- Fizic, ca ritm de joc vom fi mai buni peste două săptămîni.



- Turcii au cerut penalty la o intervenţie a lui Golanski la Lincoln. De asta l-aţi înlocuit pe polonez?

- Nu, pe Golanski l-am scos fiindcă avea crampe musculare. Iar acea fază de care spuneţi n-am văzut-o. Am putut să văd, în schimb, alte situaţii pe care arbitrul le-a tratat la fel. A fost o lovitură în figură a lui Nonda, nesancţionată. Africanul ar fi trebuit eliminat!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.