International   •   Campionate   •   BARCELONA

Federația a publicat dialogul din camera VAR după faza controversată din Atletico - Barcelona: „Îi dau galben, bine?”

Foto: Imago Images

Articol de Tudor Belivacă   —  duminică, 05 aprilie 2026

Barcelona a învins Atletico Madrid cu 2-1 pe „Metropolitano”, în etapa #30 din La Liga. O fază controversată a avut loc în startul reprizei secunde când „centralul” Mateo Busquets i-a arătat cartonașul roșu lui Gerard Martin, jucătorul catalanilor. După consultarea sistemului VAR arbitrul a anulat decizia, iar a stârnit o controversă. Federația din Spania a publicat dialogul din camera VAR pentru a stinge dezbatrea.

La scurt timp după începerea reprizei secunde, arbitrul Mateo Busquets i-a arătat direct cartonașul roșu lui Gerard Martin, pentru o lovitură cu talpa în glezna lui Almada, după ce inițial degajase mingea.

Conform regulamentului, dacă piciorul jucătorului urmează o mișcare naturală după contactul cu mingea, faultul poate fi considerat involuntar și să nu atragă sancțiunea eliminării. Exact acest lucru au discutat arbitrul de centru și Melero López de la VAR.

Federația din Spania a publicat dialogul din camera VAR după controversa din Atletico Madrid - Barcelona 1-2: „Îi arăt cartonaș galben, bine?”


„Mateo, îți sugerez să revizuiești faza, pentru a evalua o posibilă anulare a cartonașului roșu pe care l-ai arătat, te rog”, a fost comunicarea inițială de la VAR, conform sportal.gr. „În opinia mea, este o fază în care jucătorul Barcelonei joacă normal mingea, o mișcare normală în joc, iar apoi contactul cu jucătorul lui Atletico se produce natural”, a continuat arbitrul VAR.

„Centralul” s-a a revzut faza și a fost de acord cu asistentul din camera VAR: „Bine, jucătorul Barcelonei are controlul, joacă mingea și apoi îl calcă, este o mișcare dinamică normală. Voi anula roșul și îi voi arăta un cartonaș galben, bine?”, a concluzionat Busquets, cu VAR-ul răspunzând: „Corect, sunt de acord”.

Diego Simeone, antrenorul celor de la Atletico Madrid, a transmis după finalul meciului că i se pare o eroare. Analiștii din Spania i-au dat dreptate tehnicianului.

Am văzut incidentul din meciul Betis - Rayo, e asemănător cu ce s-a întâmplat acum. Comitetul Tehnic al Arbitrilor a recunoscut eroarea și a spus că trebuia acordat cartonaș roșu. Nu sunt prea multe de discutat. Sperăm că CTA poate explica corect și poate clarifica ceea ce s-a întâmplat

- Diego Simeone


Videoclipul publicat de Fedreația din Spania cu dialogul dintre „central” și camera VAR

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.