Real Madrid și Bayern se întâlnesc marți, de la 22:00, în prima manșă a „sferturilor” Ligii Campionilor. Returul e programat pe 15 aprilie.
Pentru Real Madrid, campionatul e deja „un pod prea îndepărtat”. Barcelona s-a distanțat la 7 puncte în fruntea clasamentului și, așa cum joacă, pare a fi imposibil de ajuns din urmă. Astfel că, pentru madrileni, eliminați și din Cupa Spaniei, Liga Campionilor a rămas singura competiție în care mai concurează cu șanse la trofeu.
În „sferturi” o așteaptă una dintre cele mai în formă echipe din Europa, Bayern, iar împotriva unui astfel de adversar, psihologia joacă la rându-i un rol. Nu întâmplător, după ce a fost clar că cele două echipe își vor disputa un loc în semifinale, a apărut informația că Real a pus ochii pe unul dintre cei mai în formă jucători ai bavarezilor, extrema Michael Olise.
Real Madrid l-ar vrea pe Josip Stanisic pentru versatilitatea lui și pentru faptul că greșește puțin
O tentativă de destabilizare evidentă, care n-a rămas singulară. Mai nou, ziarele spaniole scriu că madrilenii l-ar urmări pe Josip Stanisic, pe care-l văd drept o soluție excelentă pe flancul drept al defensivei: „Croatul este versatil, putând evolua pe toate posturile în apărare, și greșește puțin, ceea ce-l face extrem de interesant”.
Stanisic nu este singurul fundaș pe care Real îl are în vedere. Mundo Deportivo scrie luni dimineață că Madridul „este interesat de una dintre cele mai mari promisiuni din La Liga și din echipa națională”. Numele acestuia: Jon Martín (19 ani).
Mundo Deportivo: „Jon Martin e o amenințare și la loviturile fixe”
„Potențialul său l-a plasat pe fundașul central al lui Real Sociedad pe radarul mai multor cluburi europene, care deja îi monitorizau progresul, dar acum iau în considerare mai activ transferul său în viitoarele perioade de mercato.
Profilul lui Martín este deosebit de atractiv: un fundaș central tânăr, puternic în jocul aerian, solid în defensivă și cu loc de îmbunătățire. Nu numai că contribuie în apărare, dar amenințarea pe care o reprezintă la loviturile fixe este un atu valoros.
Real Madrid l-a luat în considerare pe Jon Martín pentru a oferi soliditate imediată compartimentului defensiv și potențial pe termen lung”, a scris publicația amintită. Martin are contract până-n 2031 cu Sociedad și e cotat la 20 de milioane de euro pe Transfermarkt.de.
{{text}}