International   •   Campionate   •   SENEGAL

Continuă scandalul de la Cupa Africii pe Națiuni! Senegal merge la TAS, după ce forul continental a confirmat victoria Marocului

+7 Foto
Continuă epopeea de la Cupa Africii pe Națiuni! Senegal merge la TAS, după ce forul continental a confirmat victoria Marocului

Articol de Cezar Titor   —  luni, 06 aprilie 2026

Federația Senegaleză de Fotbal a primit decizia motivată a juriului de apel al CAF (Confederația Africană de Fotbal), după trei săptămâni de așteptare, și va apela acum la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta victoria Marocului la „masa verde”, a informat RMC.

Decizia, care a ajuns la federația senegaleză cu puțin timp înainte de weekend, era pasul necesar pentru ca Senegalul să poată contesta formal atribuirea titlului de la Cupa Africii pe Națiuni selecționatei marocane.

Senegal poate merge la TAS!

Juriul de apel al CAF a confirmat victoria Marocului cu 3-0, dar a clarificat că aspecte precum atribuirea premiilor, medaliilor și trofeului nu sunt de competența sa.


Cazul va ajunge acum la TAS, care nu a stabilit încă o dată. Decizia ce va fi luată de tribunalul cu sediul în Elveția va fi finală și va pune capăt procesului, fără posibilitate de recurs.

Matthieu Reeb, directorul general al TAS, a asigurat că instituția este pregătită să rezolve conflictul: „TAS este perfect echipat pentru a soluționa acest tip de litigii, cu ajutorul unor arbitri specializați și independenți. Suntem conștienți că echipele și suporterii doresc să afle decizia finală cât mai curând posibil și ne vom asigura că procesul de arbitraj poate fi desfășurat în cele mai bune termene, respectând dreptul tuturor părților la o judecată echitabilă.”

Senegal, triumf la Rabat, într-o finală epică

Pe 18 ianuarie, Senegal a câștigat pe teren Cupa Africii pe Națiuni, scor 1-0 în fața Marocului, la capătul unei dispute memorabile disputate la Rabat. Primele 90 de minute au fost lipsite de evenimente majore.


În prelungiri, Senegal a avut un gol anulat de „centralul” Jean-Jacques Ndala, iar ulterior marocanii au primit un penalty. În semn de protest, „Leii din Teranga” au părăsit terenul, revenind după câteva momente. Brahim Díaz a executat lamentabil, încercând o „scăriță”, însă a ratat.

+7 Foto
Senegal - Maroc / Foto: Imago Images

Pape Gueye a marcat singurul gol al partidei, în minutul 94. Pe 17 martie însă, Marocul a fost declarat câștigător. CAF a decis că Senegal a pierdut finala din cauza faptului că a părăsit terenul în prelungiri, după acordarea penalty-ului pentru Maroc. În urma contestației depuse de Maroc, rezultatul meciului a fost omologat 3-0 în favoarea nord-africanilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.