Europa League

Porumboiu: "Un 2-0 odihnitor, dar să nu ne odihnim prea tare încă"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 14 august 2008

Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, s-a declarat mulţumit de scorul obţinut de echipa sa în meciul cu letonii de la Metalurgs Liepajas.

"Eu zic că 2-0 este un scor odihnitor, dar să nu ne odihnim prea tare pentru meciul retur. Mai avem de trecut un hop şi după aceea să sperăm că vom avea şi şansă la tragerea la sorţi de la Monte Carlo. Vrem să ne calificăm, asta ne interesează în meciul retur. Nu considerăm că am tranşat calificarea de aici, pentru că fotbalul te pedepseşte dacă nu îl respecţi", a declarat Adrian Porumboiu.

Adrian Porumboiu nu a vrut să spună nimic depre prima pe care jucatorii vasluieni o vor primi după meciul din Letonia:

"Terenul a fost excelent, temperatura a fost perfectă pentru fotbal, vreo 20 de grade Celsius. Echipa a jucat bine şi va fi răsplătită, însă nu vreau să dau cifre, dar băieţii au jucat şi pe o primă, zic eu, destul de consistentă, nu numai pe teren. Trebuie ca această pasă bună în care ne aflăm să ne ţină cît mai mult", a spus Porumboiu la Sport Total FM.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.