International   •   Campionate   •   VICTORIE

După plecarea lui Șumudică, fosta lui echipă a spart ghinionul în campionat

Marius Șumudică, fostul antrenor al lui Al Okhdood

Articol de Romeo Ene   —  luni, 06 aprilie 2026

La primul meci după plecarea lui Marius Șumudică (55 de ani), Al Okhdood a învins-o pe teren propriu pe Al Fateh, scor 1-0, în etapa 27 din campionatul Arabiei Saudite.

Mandatul antrenorului român la Al Okhdood a fost un eșec. Acesta a obținut doar două victorii în 14 meciuri și a fost îndepărtat după eșecul din deplasare cu Al Shabab, scor 0-2, pe 14 martie.

La debutul lui Fathi Al-Jabal, Al Okhdood a obținut prima victorie după două eșecuri.

Al Okhdood, prima victorie după plecarea lui Marius Șumudică


Unicul gol al partidei a fost marcat de Abdulaziz Al Hatila și a venit în minutul 42. În urma acestui rezultat, fosta echipă a lui Marius Șumudică se află în continuare pe locul 17, penultimul, cu 16 puncte după 27 de etape.

Se află la 6 puncte de Damac, formația care ocupă prima poziție ce asigură menținerea în prima ligă din Arabia Saudită.

De menționat faptul că mai sunt 7 etape până la finalul sezonului, iar misiunea rămâne în continuare extrem de complicată.

Fathi Al-Jabal, noul antrenor al echipei, era liber de contract din vara anului 2025, după despărțirea de Asswehly SC (Libia).


Rezultatele sub comanda lui Șumudică au fost catastrofale: două victorii, două egaluri și 10 înfrângeri, golaveraj 13:33 și 8 puncte în total.

Da, e adevărat, am închis toate raporturile cu Al Okhdood. Le mulțumesc celor de acolo, a fost o experiență minunată în Arabia Saudită. E un campionat absolut incredibil, pentru mine a fost o onoare să antrenez într-o competiție cu atâtea vedete, atât jucători, cât și antrenori.



Am luat o echipă din mers, din păcate nu am reușit să ne atingem obiectivele pe termen scurt. Le urez din suflet să se salveze de la retrogradare.



- Marius Șumudică, la despărțirea de Al Okhdood, pentru fanatik

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.