După înfrângerea Rapidului cu U Cluj, scor 1-2, și Genoa, formația patronată de Dan Șucu, a pierdut în Serie A. Echipa antrenată de Daniele De Rossi (42 de ani) a cedat pe terenul celor de la Juventus, scor 0-2, în etapa 31 din Serie A.
Bremer și McKennie au marcat pentru gazde, în timp ce Michele Di Gregorio, portarul de rezervă introdus la pauză, a apărat o lovitură de la 11 metri.
VIDEO | Genoa, eșec pe terenul lui Juventus
Duelul a marcat și o reîntâlnire la nivelul băncilor tehnice între Luciano Spalletti și fostul său jucător de la Roma, Daniele De Rossi.
A fost nevoie de doar patru minute pentru ca Juventus să deschidă scorul.
După ce o primă lovitură de cap a lui Bremer a fost blocată, Khephren Thuram și Lloyd Kelly au trimis mingea înapoi în careu pentru o altă lovitură de cap a lui Bremer; de data aceasta, execuția l-a prins pe picior greșit pe Justin Bijlow, fiind deviată în poartă de Johan Vasquez.
Juventus a majorat diferența după o fază lucrată excelent, în minutul 17. McKennie l-a găsit excelent pe Francisco Conceicao în banda dreaptă, acesta i-a pasat americanului pentru 2-0.
Di Gregorio, portarul de rezervă al lui Juventus, a intrat pe teren în repriza a doua, după ce Mattia Perin a acuzat o ușoară problemă la gambă.
Juve a continuat să atace și în repriza secundă, însă șutul lui Jonathan David de la marginea careului a izbit bara.
Genoa a ratat și o lovitură de la 11 metri în minutul 75, prin Aaron Martin.
În urma acestui rezultat, Juventus se află pe locul 5 în Serie A, cu 57 de puncte după 31 de etape. De cealaltă parte, Genoa rămâne pe 14, cu 33 de puncte.
În etapa următoare, Genoa primește vizita celor de la Sassuolo, pe 12 aprilie.
{{text}}