La prima apariție publică de la despărțirea de Petrolul, antrenorul Eugen Neagoe, 58 de ani, a relatat, astăzi, la GSP Live, cum s-a despărțit de ploieșteni: „A fost o sâmbătă neagră”.
Neagoe nu mai este antrenorul Petrolului de la finalul lunii martie.
Petrolul încheiase bine sezonul regular, cu 11 puncte acumulate în ultimele 6 etape, dar începutul de play-out a fost slab.
Eșecurile cu Farul (0-2) și Metaloglobus (0-1) i-au lăsat pe „lupi” pe loc de baraj, la doar un punct deasupra primei poziții direct retrogradabile și la 4 sub locurile sigure.
În acest context, conducerea clubului l-a înlocuit pe Neagoe cu turcul Mehmet Topal.
Eugen Neagoe, final de coșmar la Petrolul
Ultimul meci ca antrenor al Petrolului a fost 0-1 cu Metaloglobus. În aceeași zi, 21 martie, Neagoe a aflat că mama lui a încetat din viață.
„Să zicem că acum sunt bine. S-a întâmplat în aceeași zi... a fost o zi neagră, la 10 dimineața am aflat, la o cafea cu Claudiu Tudor și cu Paul Pintilie, conducătorii clubului, [despre moartea mamei]. Am primit telefonul stând de vorbă cu ei.
După-amiază a fost acel joc, am pierdut 0-1 cu Metaloglobus, o greșeală făcută de un jucător al nostru, s-a întâmplat ce s-a întâmplat... a fost o sâmbătă neagră!”, a declarat Eugen Neagoe, invitat, marți, la GSP Live.
L-a supărat Topal pe Neagoe? „Unii câștigă și încep să se umfle”
Mehmet Topal a început al 3-lea mandat pe banca Petrolului cu o victorie, 2-0 în fața celor de la Csikszereda. La finalul meciului, antrenorul turc a făcut o declarație curioasă: „Petrolul ar fi trebuit să fie în play-off și să lupte acolo, însă nu mai putem schimba nimic acum”.
„Nu mă deranjează, e părerea lui. Fiecare om e liber să spună ce vrea. Sunt oameni care, când ajung la o echipă și dacă au șansa să câștige un joc, încep să vorbească, să se umfle. Dacă pierd, spun că nu puteau să rezolve nimic într-o săptămână.
Niciodată, când am preluat o echipă, nu am comentat despre ce s-a întâmplat înainte. Am rugat jucătorii echipei respective să nu vină cu niciun argument despre ce s-a întâmplat înainte, că echipa e nepregătită... Astea sunt povești!”, a comentat Neagoe.
7 victorii,9 egaluri și 9 înfrângeri este bilanțul lui Neagoe pe banca Petrolului
„Am pierdut cu Farul, dar n-au avut niciun corner, i-am dominat. Unic!”
„Geană” consideră că Petrolul va rămâne în Superliga. Crede că el a avut mult ghinion:
„Viața merge înainte. Aseară m-am bucurat că au reușit să câștige, sunt convins că echipa va rămâne fără probleme în prima ligă. Cred că vor evita și barajul. Din punctul meu de vedere, nu merită să fie pe acest loc. Și eu, când am mers, erau în aceeași situație, după 10 etape aveau vreo 6 puncte. A urmat o perioadă bună, vreo 8 jocuri fără înfrângere, câteva sincope, iar o perioadă bună.
Am avut, la un moment dat, o medie de puncte per meci de 1,3, înainte era de 0,6. A început play-out-ul, a venit acel joc de la Farul, o înfrângere incredibilă raportat la cum s-a jucat, i-am dominat din toate punctele de vedere! Farul nu a avut un corner acasă cu noi, cred că e unic! Mai multe șuturi noi, posesia a noastră. Au fost două greșeli individuale și așa s-a scris istoria meciului.
Nu-mi aduc aminte ca Farul să fi arătat așa acasă, nu ne-au pus probleme. Am avut niște ocazii uriașe. Jocul contează mai puțin însă, rămâne rezultatul”.
Petrolul e acum pe loc de baraj
VIDEO | Emisiunea integrală GSP Live cu Eugen Neagoe:
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}