A doua zi de Paște vom avea răspuns la această întrebare, care macină mintea și inima oltenilor de aproape 6 ani.
Luni seara vom avea U Cluj-Craiova, derby-ul absolut al fotbalului nostru în acest moment. Două echipe egale la puncte, despărțite în clasament de un singur gol, aflat în dreptul ardelenilor.
Aberația din pandemie
Cu acest prilej n-ai cum să nu-ți aduci aminte cum au ratat oltenii titlul în pandemicul 2020. În acel meci cu CFR, transformat de către organizatorii competiției într-o veritabilă finală, în sensul că dacă ar fi fost egal după 90 de minute, ar fi urmat prelungiri și penalty-uri. O enormitate! Cum să decizi așa ceva referitor la o competiție care se desfășoară cu adițiune de puncte?!
Atunci s-a trecut repede peste această aberație, folosindu-se justificarea că în momente excepționale e nevoie de măsuri excepționale. Corect, excepționale, dar nu absurde!
Diferență de know-how
În fine, ne amintim, cu Cristiano Bergodi pe bancă oltenii au disputat acel meci decisiv pe teren propriu, dar, din cauza pandemiei, fără spectatori. Se știe, au condus cu 1-0, gol Nistor, aflat acum în tabăra cealaltă, dar la final CFR s-a impus cu 3-1 și a luat campionatul.
S-a spus atunci că diferența s-a făcut la nivelul antrenorilor, pentru că dacă ardelenii îl aveau pe bancă pe Dan Petrescu, pentru care a câștiga trofee aproape că devenise o obișnuință, italianul avea atunci în palmares doar o Cupă, cucerită cu Rapid cu mai bine de un deceniu în urmă. Trofeele sale cu Sepsi sunt ulterioare acelui 3 august 2020.
Dat afară de pe primul loc
Atunci, în 2020, Bergodi preluase Craiova în acea întrerupere competițională pricinuită de pandemie. Când a reînceput fotbalul, în iunie, a bifat șapte succese consecutive și a ajuns să joace „cu titlul pe masă”.
Cristiano Bergodi, antrenorul de la U Cluj // foto: Imago ImagesDupă ratarea acestuia, în sezonul următor, 2020-21, a bifat alte șapte succese la rând. Au fost de ajuns două eșecuri cu adversari modești, Clinceni și Chindia, pentru a se produce despărțirea sa de olteni. Formularea e elegantă, de fapt Bergodi a fost disponibilizat, chit că echipa sa era în acel moment în fotoliul de lider.
Omul succeselor în serie
Acum va rămâne de văzut dacă acel moment 2020 s-a petrecut pentru că Bergodi „nu știa să ia campionatul”, sau echipa de atunci suferea de respectiva meteahnă.
Tot șapte e numărul succeselor consecutive ale italianului pe banca lui ”U”. Adică traseul excelent e în vigoare, cum era și atunci. Iar dacă adâncim puțin statistica, vedem că din ultimele 15 partide, clujenii au pierdut două și au câștigat 13. Așadar, succesul a devenit o obișnuință pentru rutinatul italian.
Care pe care!
Se spune că în fobal câștigă cei pentru care victoria e o a doua natură, un fel de a fi. Dar se vorbește despre victoriile finale, despre obiective atinse. Titlu sau Cupă, fiindcă Cristiano e angajat și acolo, va juca în semifinale cu Argeșul, în timp ce oltenii vor întâlni Dinamo.
De fapt, acest final de sezon e un fel de încercare a lui Bergodi de a-și postula demonstrațiile teoretice. Dar și încercarea oltenilor de a scutura vălul nereușitelor, sub care se află adevărul că în 12 ani de la promovare, ei au reușit să ia doar două Cupe, și acelea în dispute cu adversari (Hermannstadt și Astra Giurgiu) care în momentul finalelor cochetau cu eșalonul secund. Vom vedea luni ce va fi.
{{text}}