Fotbal   •   Liga 1   •   TRAGEDIE

Florin Tănase, după moartea lui Mircea Lucescu: „Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului”

Articol de Liviu Manolache   —  marţi, 07 aprilie 2026

Mircea Lucescu a încetat din viață în această seară la vârsta de 80 ani. Gică Popescu, fostul căpitan al echipei naționale se află la Madrid, dar a ținut să transmită un mesaj despre antrenorul care a scris istorie pentru fotbalul românesc.

Fostul selecționer trebuia să fie externat vineri, 3 aprilie, dar a făcut un infarct. Medicii l-au resuscitat și Il Luce a rămas internat. De atunci, problemele au continuat, iar în această seară spitalul a comunicat decesul.

A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc; pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea”, a fost mesajul pe care l-a transmis Gică Popescu.

Florin Tănase a postat o imagine cu Mircea Lucescu pe Instagram: „Am avut onoarea să lucrez și să învăț lucruri de la dumneavoastră. Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului. Drum lin, Domn Profesor!”.


Nu-mi vine să cred... Sunt terminat! S-a rupt pe jumătate sufletul meu! Fără nea Mircea nu știu dacă eram cine am fost. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, a fost ca un tată care m-a ajutat în toată cariera mea și căruia o să-i mulțumesc toată viața. Mi se pare ireal că trebuie să vorbesc la trecut despre nea Mircea

Florin Răducioiu, fost internațional

  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
  • Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.