Marius Șumudică (55 de ani) s-a declarat îndurerat de decesul lui Mircea Lucescu, căruia i-a fost elev la Rapid.
Ultima dată antrenor la Al-Okhdood, Șumudică a mărturisit că toată cariera sa de tehnician, dar și de fotbalist, i se datorează lui „Il Luce”.
Marius Șumudică, îndurerat după decesul lui Mircea Lucescu: „Datorită ție m-am realizat ca fotbalist, ca antrenor, ca om”
„Marți seară, când am aflat că nea Mircea nu mai este printre noi, pentru mine timpul parcă s-a oprit. Aș fi vrut să-l pot da înapoi. Măcar până în momentul în care m-a luat de la Sportul Studențesc și mi-a spus că sunt unul dintre cei mai inteligenți jucători pe care i-a antrenat. Apoi să retrăiesc alături de el clipele de după ce am câștigat titlul și Cupa cu Rapid.
Nu mă mai poți auzi, nea Mircea, dar să știi că datorită ție m-am realizat ca fotbalist, ca antrenor, ca om. Ție îți datorez totul! Dacă aș avea o putere, aș șterge marțea asta din calendar. Dumnezeu să te odihnească în pace, mentorul meu și legenda noastră, a tuturor!”, a transmis Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal
Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
{{text}}