International   •   Liga Campionilor   •   SFERTURI

Seară de coșmar pentru Barcelona » Atletico face un pas uriaș spre semifinalele Ligii, într-un meci complicat pentru Istvan Kovacs

+24 Foto
Barcelona - Atletico Madrid, duel de foc în „sferturile” Ligii Campionilor // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene, Cosmin Nistor   —  miercuri, 08 aprilie 2026

Barcelona a cedat pe teren propriu, scor 0-2, în fața celor de la Atletico Madrid, în manșa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor. Trupa lui Diego Simeone face un pas uriaș spre semifinale, profitând din plin de superioritatea numerică obținută după o decizie crucială a brigăzii românești conduse de Istvan Kovacs.

  • Meciul retur este programat săptămâna viitoare, marți, 14 aprilie, ora 22:00

  • Câștigătoarea va juca în semifinale cu Arsenal sau Sporting Lisabona

Partida de pe Camp Nou a început sub semnul emoției, cu un minut de reculegere în memoria legendarului Mircea Lucescu.

+24 Foto
Minut de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu la PSG - Liverpool FOTO: captură @Digi Sport

Pe teren, arbitrii români au fost în centrul atenției încă din prima repriză. Mai întâi, tușierul Mihai Marica a avut o intervenție promptă în minutul 18, anulând golul lui Marcus Rashford pentru o poziție de ofsaid.

Momentul de cotitură al meciului s-a petrecut însă în minutul 41. Giuliano Simeone a scăpat singur spre poartă, fiind doborât de Pau Cubarsi.

Istvan Kovacs a acordat inițial doar cartonașul galben, însă a fost salvat de intervenția VAR. Chemat la monitorul de către germanul Christian Dingert, arbitrul din Carei și-a revizuit decizia: „roșu” direct pentru fundașul catalanilor și lovitură liberă de la marginea careului.

+36 Foto
Istvan Kovacs, salvat de VAR în Barcelona - Atletico Madrid, FOTO: captură Digi Sport

Din faza rezultată, Julian Alvarez a declanșat fiesta în tabăra madrilenă, executându-l pe Joan Garcia cu o „bombă” imparabilă.

Atletico a închis tabela, Barcelona a suferit în 10

În repriza secundă, deși Barcelona a încercat să reacționeze, inferioritatea numerică s-a resimțit. Atletico a gestionat perfect avantajul și a lovit decisiv pe contraatac.

În minutul 70, Alexander Sorloth a primit o pasă ideală în interiorul suprafeței de pedeapsă și l-a „executat” cu sânge rece pe Joan Garcia, stabilind scorul final. Catalanii au părut neputincioși în fața defensivei de fier orchestrate de Simeone, iar misiunea pentru retur devine una complicată.

FINAL » Barcelona - Atletico Madrid 0-2

  • Marcatori: J. Alvarez 45', Sorloth 70'

  • Click AICI pentru mai multe statistici!

  • Televizare: Digi Sport 1, Prima Sport 2

  • Marcus Rashford a deschis scorul în minutul 18, însă reușita a fost anulată din cauza unui ofsaid, ca urmare a semnalizării tușierului Mihai Marica.

GALERIE FOTO. Istvan Kovacs, protagonist în Barcelona - Atletico Madrid

+36 Foto
Istvan Kovacs, salvat de VAR în Barcelona - Atletico Madrid, FOTO: captură Digi Sport

Istvan Kovacs, salvat de VAR în Barcelona - Atletico Madrid! La o fază petrecută în minutul 41, Giuliano Simeone a scăpat singur cu portarul Barcelonei și a fost faultat de Pau Cubarsi din postură de ultim apărător.

Deși cartonașul roșu era evident, ținând cont de postură, Kovacs i-a acordat doar „galben” fundașului catalan. Chemat din camera VAR de către Christian Dingert, românul și-a schimbat decizia și l-a eliminat, așa cum trebuia procedat de la început.

Din lovitura liberă rezultată Julian Alvarez a expediat o „bombă” în plasa porții apărate de Joan Garcia.

Partida a fost precedată de un minut de reculegere în memoria marelui Mircea Lucescu, așa cum s-a întâmplat și la „sfertul” dintre PSG și Liverpool.

+24 Foto
Minut de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu la PSG - Liverpool FOTO: captură @Digi Sport

Barcelona - Atletico Madrid, echipele de start:

Barcelona (4-2-3-1): J. Garcia - Kounde, Cubarsi, Martin, Cancelo - E. Garcia, Pedri - Yamal, Olmo, Rashford - Lewandowski

Rezerve: Szczesny, Kochen, R. Araujo, Balde, Bardghji, Casado, Cortes, Espart, Fermin, Gavi, Marques, F. Torres

Antrenor: Hansi Flick

Atletico Madrid (4-4-2): Musso - Molina, Le Normand, Hancko, Ruggeri - Simeone, Llorente, Koke, Lookman - Griezmann, J. Alvarez

Rezerve: de Luis, Almada, Esquivel, Baena, J. Diaz, N. Gonzalez, Lenglet, Mendoza, Pubill, Sorloth, O. Vargas

Antrenor: Diego Simeone

Brigada de oficiali de la Barcelona - Atletico Madrid, turul sferturilor de finală din Liga Campionilor:

  • Arbitru: Istvan Kovacs

  • A1: Mihai Marica

  • A2: Ferencz Tunyogi

  • Al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs

  • Arbitru VAR: Christian Dingert

  • Arbitru AVAR: Tiago Bruno Lopes Martins

  • Observator UEFA: Stefano Podeschi

  • Delegat UEFA: Irakli Nakaidze

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.