După moartea lui Mircea Lucescu, Denis Drăguș, atacantul lui Gaziantep, a dezvăluit ce i-a spus fostul selecționer înainte de barajul cu Turcia, 0-1, la ultimul dialog purtat de cei doi.
Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. Ultima echipă antrenată a fost naționala României, acolo unde a lucrat aproape doi ani cu Denis Drăguș, unul dintre cei mai importanți „tricolori” din ultimul mandat al lui „Il Luce”.
Atacantul a fost suspendat pentru barajul cu Turcia, după ce a luat cartonaș roșu cu Bosnia, 1-3, în preliminariile CM. Ar fi putut să fie convocat pentru al doilea meci din martie, cu Slovacia, doar că s-a accidentat la Gaziantep.
Drăguș a declarat că a fost sunat de Mircea Lucescu după accidentare și a dezvăluit ce i-a spus fostul selecționer în momentul în care Denis l-a întrebat despre problemele de sănătate.
Denis Drăguș, despre ultima discuție cu Mircea Lucescu: „L-am întrebat dacă e ok, mi-a răspuns că dacă e să moară, moare în picioare”
„E tragic. Chiar am avut o relație specială cu nea Mircea. Încă din momentul în care a venit la echipa națională m-a susținut, mi-a dat încredere, m-a ajutat în fiecare moment.
Chiar dacă a fost pentru o scurtă perioadă alături de noi, au fost momente de neuitat și cred că suntem toți recunoscători că am avut șansa și oportunitatea să lucrăm alături de dânsul.
E trist și n-avem decât să transmitem familiei toate gândurile bune și să ne bucurăm că am reușit să fim contemporani cu dânsul. Sunt șocat și știu că m-a sunat chiar când m-am accidentat, de-asta e totul atât de… mi se pare că s-a întâmplat atât de repede.
În momentul în care m-a sunat să mă întrebe de accidentare, ce s-a întâmplat, urma meciul cu Turcia și o eventuală finală. M-a șocat momentul. M-a întrebat de accidentare și l-am întrebat și eu pe dânsul dacă e totul ok, nu vorbisem cu el de la ultima convocare, văzusem că s-a scris că are probleme.
L-am întrebat dacă e ok, mi-a răspuns că dacă e să moară, moare în picioare. M-a șocat. Chiar dacă nu avea probabil acordul medicilor 100%, era hotărât să își dea și ultima suflare pentru România.
Eu am rămas șocat. Cam ăsta e un rezumat scurt la ce a însemnat Nea Mircea pentru fotbal și fotbalul pentru Nea Mircea”, a declarat Drăguș, potrivit as.ro.
Mircea Lucescu, carieră legendară în fotbal
Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
Ca jucător, a câștigat 6 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
{{text}}