Fotbal   •   Liga 1   •   TRAGEDIE

Momente sfâșietoare: Gică Hagi nu și-a putut stăpâni lacrimile la catafalcul lui Mircea Lucescu

+13 Foto
Momente sfâșietoare: Gică Hagi nu și-a putut stăpâni lacrimile la catafalcul lui Mircea Lucescu // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto), Sergiu Alexandru, Cezar Titor   —  miercuri, 08 aprilie 2026

Atmosferă apăsătoare și emoție profundă pe Arena Națională, acolo unde, începând de astăzi, trupul neînsuflețit al legendarului antrenor Mircea Lucescu este depus pentru ca cei care l-au iubit și respectat să-i poată aduce un ultim omagiu. Mii de oameni, suporteri, foști elevi, colegi și personalități marcante din fotbalul românesc, au trecut deja pe la catafalc pentru a-și lua rămas-bun de la „Il Luce”.

Printre cei prezenți s-a numărat și Gheorghe Hagi, care a ajuns în jurul orei 17:00, purtând o coroană pe care era înscris mesajul simplu și sfâșietor: „Vei fi mereu în sufletele noastre”.

Gică Hagi, la căpătâiul lui Mircea Lucescu

+13 Foto
Gică Hagi, Dorin Mateuț la căpătâiul lui Mircea Lucescu

„Regele” nu a venit singur. Alături de el s-au aflat Mircea Rednic și Dorin Mateuț, foști mari jucători ai României, vechi prieteni de la echipa națională. În arhivele Gazetei Sporturilor, se află o fotografie legendară cu cei trei, din 1985.

Gică Hagi, Dorin Mateuț, Mircea Rednic, 1985 // foto: Arhiva GSP

Momentul a fost unul copleșitor. Hagi nu și-a putut stăpâni lacrimile în fața sicriului și a rămas preț de câteva clipe în tăcere, înainte de a-l îmbrățișa îndelung pe Răzvan Lucescu.

Nu îmi vine să cred. A fost pentru mine atât de important în viață. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. M-a susținut mereu când trebuia.

E mai mult decât un antrenor care a făcut performanță la un nivel istoric. E un moment greu, îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

A fost un părinte, un profesor, am luat multe de la dânsul. Speram să aibă puterea să treacă peste acest examen foarte greu, dar, din păcate, n-a putut.

Am fost un copil pe care l-a crescut. Vă rog frumos... A însemnat enorm pentru mine. A fost ca un părinte, mi-e greu să vorbesc.



- Gică Hagi, la dispariția lui Mircea Lucescu


  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.

  • Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.

  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.

  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.