Mircea Rednic, 63 de ani, fost elev al lui Mircea Lucescu, a fost prezent astăzi la priveghiul legendarului antrenor, pentru ca mai apoi, printre lacrimi, să transmită câteva idei și amintiri despre cel care i-a fost ca un tată.
Rednic a jucat sub comanda lui Lucescu atât la Corvinul, cât și la Dinamo. A venit astăzi la priveghi alături de Dorin Mateuț și Gică Hagi, iar la plecare a susținut un discurs emoționant, în care i-a fost greu să-și stăpânească lacrimile.
Mircea Rednic, discurs printre lacrimi la priveghiul lui Mircea Lucescu: „A venit și mi-a zis: «Crețulică»...”
„Plecarea lui nea Mircea a lăsat un gol mare în inima mea. Știți foarte bine relația mea cu el.
Nea Mircea a dat sfaturi tuturor, nu m-a luat pe mine individual. Cel care a înțeles lucrurile bune pe care ni le-a spus a ajuns să fie și un bun fotbalist, sau chiar foarte bun, și un antrenor bun”, a transmis „Puriul”, care și-a amintit și cum i-a influențat Lucescu traiectoria de fotbalist:
„Cel mai frumos moment a fost când mi-a decis soarta, mi-a decis cariera. Când m-am întors de la echipa Luceafărul, cei de la Pitești, care erau în prima ligă – în special domnul Halagian – m-au dorit la FC Argeș.
Era un schimb, cu Speriatu să vină, se dădeau niște bani, iar Halagian a insistat pentru mine. Și nu pot să uit că a venit și mi-a zis: «Crețulică» – că așa îmi zicea, nu «Strâmbu» cum îmi ziceți voi – mi-a zis:
«Crețulică, nu pleca, că aici ai șanse să joci la o echipă bună și ar fi bine să rămâi». Am rămas și am reușit să fac performanțe și ca jucător, și ca antrenor.
Mircea Lucescu: „Cel mai mare antrenor pe care l-am avut, nu se va mai naște ca el”
„Am pierdut cel mai mare antrenor pe care noi l-am avut și nu cred că se va mai naște unul ca el. Sunt realist și spun asta datorită performanțelor pe care le-a făcut. Să ai 36 de trofee și în țară, și în străinătate, asta spune multe.
S-a întors în țară cu dorința de a reuși să califice echipa națională. A crezut foarte mult în acești băieți până la sfârșit, chiar dacă medicii i-au sugerat ca să se oprească, n-a vrut s-o facă.
Vedeți cum e fotbalul ăsta, a fost un moment de neatenție, de nerespectare de sarcini [la meciul cu Turcia]... Eu cred că și acum jucam cu turcii și nu reușeau să ne bată. S-a pierdut și după aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Chiar a suferit. Eu, de când îl știu, de peste 40 de ani de când îl cunosc, niciodată nu l-am văzut să stea pe bancă.
Era tot timpul prezent în joc, nu numai în joc, se ocupa de tot: de iarba să fie tunsă, meniul să fie bun... El voia să le facă pe toate și, cu timpul, organismul cedează. Nu puteai să-l schimbi. El așa a și declarat: că pentru el fotbalul e viața lui, totdeauna și-a dorit să performeze”, a adăugat Rednic.
Care a recunoscut și că a insistat la Mircea Lucescu, alături de alți apropiați, ca acesta să nu accepte postul de selecționer:
„Ultima oară când am vorbit cu el... și eu i-am tot spus, ne împingeam unul pe celălalt, cei care au lucrat cu el. Ba Andone, «spune-i și tu», mai spuneam și eu, încercam... și Dinu Gheorghe, Dumnezeu să-l odihnească, era mai apropiat, să-i spună să nu accepte postul de selecționer. Dar nu ne-a ascultat. Nici noi nu-l ascultam pe el tot timpul, mai comiteam și noi”.
Întrebat dacă resimte pierderea lui Lucescu ca pe a unui părinte, Rednic a răspuns că „pentru mine așa este, da. Cred că și pentru ceilalți cu care a lucrat. Ținând cont că noi eram... eu veneam dintr-o familie săracă, aveam nevoie de cineva care să mă ghideze. El a făcut-o și a făcut-o foarte bine. Sper că nu l-am dezamăgit, dar acum nu mai contează”.
Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal
- Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
- Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
- De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
- A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
{{text}}