Alexandru Mitriță, extrema stânga de la Zhejiang, a primit o suspendare de 4 etape, după ce și-a tras un adversar de păr în partida cu Chongqing Tonglianglong, scor 0-1.
În minutul 88 al partidei din etapa a 4-a a primei ligi din China, Mitriță a făcut un gest inexplicabil. Și-a tras un adversar de păr, din spate, și a primit cartonașul roșu.
Alexandru Mitriță, suspendat și amendat în China
Asociația Chineză de Fotbal a decis să-l suspende pe Mitriță 4 etape și să-l amendeze cu 5.000 de euro. De asemenea, fostul internațional a fost penalizat și de Zhejiang cu 60.000 de euro, potrivit 163.com.
Mitriță a fost titular în primele 4 etape din China, reușind 3 pase decisive și un gol pentru echipa lui în acest sezon. Zhejiang Professional e pe locul 8 din 16 în campionat, cu două puncte. Clubul a fost penalizat de federația din China cu 5 puncte la începutul sezonului.
Alexandru Mitriță și-a prezentat scuzele
Imediat după gestul care a dus la eliminare, suspendare și amendă, Alexandru Mitriță a transmis un mesaj prin care și-a prezentat scuzele.
Vreau să îmi prezint sincer scuzele pentru comportamentul din meciul de noaptea trecută (n.r. - 5 aprilie). Copleșit de emoții, mi-am pierdut cumpătul și am eșuat în a mă controla! Îmi asum toată responsabilitatea. Nu acesta este modul în care mă comport de obicei.
Regret cu sinceritate modul în care am gestionat situația și impactul negativ pe care l-a avut asupra echipei. Vreau să îmi cer scuze fanilor care mereu ne-au încurajat.
În timp ce acest incident este regretabil, voi considera că este o lecție pentru dezvoltarea personală. Am învățat din această greșeală. Mulțumesc pentru critici. Ne vedem pe teren.
- Alexandru Mitriță
{{text}}