Sporturi   •   Altele   •   INCENDIU

Incendiu la arena olimpică » 80 de pompieri au intervenit de urgență!

+36 Foto
Incendiu la arena olimpică din Rio de Janeiro // capturi foto: X

Articol de Cosmin Nistor   —  joi, 09 aprilie 2026

Un incendiu de proporții a izbucnit în Parcul Olimpic din Rio de Janeiro, afectând velodromul construit pentru Jocurile Olimpice din 2016.

Flăcările au cuprins acoperișul arenei, una dintre cele mai importante baze sportive din Brazilia, unde se antrenează cicliștii naționali, dar și alți sportivi.

FOTO. Intervenție masivă: 80 de pompieri mobilizați

Incendiul a izbucnit în jurul orei 4:17 dimineața, iar la fața locului au intervenit aproximativ 80 de pompieri, cu 20 de autospeciale. Echipajele au acționat atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii, reușind să limiteze extinderea focului.


+36 Foto
Incendiu la arena olimpică din Rio de Janeiro // capturi foto: X

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul nu a pus în pericol restul complexului olimpic.

Flăcările au distrus o parte importantă din acoperișul velodromului, după ce au cuprins structura de tip pânză a arenei. Cu toate acestea, pista de ciclism a rămas intactă, iar Muzeul Olimpic, aflat în interior, nu a fost afectat.

Primarul orașului, Eduardo Cavaliere, a declarat:


Pista și Muzeul Olimpic nu au fost avariate în incendiu. Urmează acum lucrări de curățenie și reparații necesare pentru ca velodromul să poată fi redat în folosință”, a spus Cavaliere, conform BBC.

Pompierii au acordat o atenție specială protejării exponatelor din muzeu, inclusiv torța și medaliile de la JO 2016.

Incident repetat: probleme și în trecut

Velodromul este cel mai important centru de ciclism din Brazilia și servește drept bază de pregătire atât pentru lotul național de ciclism, cât și pentru alte discipline sportive.

Nu este primul incendiu la această arenă. În 2017, acoperișul a fost afectat de două incendii separate, provocate atunci de felinare zburătoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.