Surse autorizate afirmă că există deja o înţelegere ca Moţi să ajungă la Lazio după derby-ul cu Rapid. Iar Tamaş e aşteptat chiar azi în Ştefan cel Mare
Cosmin Moţi, acontat deja de Lazio! Surse apropiate clubului susţin că afacerea e încheiată, în principiu, iar fotbalistul va ajunge la Roma după jocul cu Rapid, programat pe 24 august. Dinamo va încasa două milioane de euro pentru împrumutul pe 6 luni, plus alte 4 milioane de euro în ianuarie 2009. Aceasta deşi Cristi Borcea a negat ieri vehement varianta: "Moţi nu pleacă nicăieri, nici nu mai are rost să discutăm. Am zis de mii de ori că nu pleacă vara asta".
Victor Becali: "E posibil orice!"
Vasile Turcu a lăsat loc de interpretări: "Moţi nu pleacă acum, transferul la Lazio e ieşit din discuţii pentru moment. Dar pînă la finalul lunii august se pot întîmpla multe. Nu neg că există o ofertă de la Lazio!". Şi Victor Becali a spus: "E posibil orice, viitorul îţi poate rezerva orice surpriză. Nici eu nu ştiu ce voi face mîine, cum nici Moţi nu se ştie dacă va mai fi mîine la Dinamo".
Aceleaşi surse pretind că roş-albii îl vor lăsa pe Moţi cu siguranţă să plece abia după ce se va materializa repatrierea lui Gabriel Tamaş! Stoperul de 24 de ani este înţeles cu "cîinii", mai lipseşte doar acordul lui Auxerre pentru împrumutul pe un an. Internaţionalul e aşteptat în acest week-end la Bucureşti, unii oficiali spun că va sosi chiar azi. Şi Tamaş vrea să se încheie o dată, pozitiv, aceste discuţii, mai ales că în ultimele 9 zile s-a antrenat doar cu echipa secundă a lui Auxerre.
Zenga îl vrea pe Lobby
În afară de Lazio care insistă pentru Bogdan Lobonţ, dorind să aibă măcar prima opţiune de cumpărare la iarnă a internaţionalului de 30 de ani, şi Catania este interesată să-l ia pe dinamovist. Antrenorul italienilor, Walter Zenga, doreşte să-l achiziţioneze pe fostul său elev din Ştefan cel Mare, considerînd că ar fi cea mai bună opţiune de a-i organiza apărarea. Problema e că gruparea italiană nu are finanţele necesare să facă o ofertă de nerefuzat "cîinilor", iar Cristi Borcea a promis că Lobby nu va părăsi în această vară Dinamo.
"Jucătorii sînt veseli"
Atmosfera la Dinamo este bună după două victorii consecutive, iar Mircea Rednic este mulţumit şi mîndru de acest lucru: "Jucătorii mei au mare încredere în ei şi în colegii lor. V-am mai zis, victoriile aduc victorii, sîntem pe un drum foarte bun şi sperăm ca potenţialul maxim să-l atingem la derby-ul din Giuleşti".
Acord pentru Boateng
Beitar pare să fie de acord cu varianta de a lua de la Dinamo 900.000 de euro pentru a-l ceda pe mijlocaşul defensiv Derek Boateng, 25 de ani, mai ales că acordul internaţionalului ghanez cu clubul din Ierusalim expiră în vara anului viitor. Fotbalistul este aşteptat săptămîna viitoare la Bucureşti pentru a discuta cu oficialii din Ştefan cel Mare. "Cîinii" i-au pregătit un salariu stagional de 300.000 de euro.
{{text}}