Pentru legendarul Mircea Lucescu, fotbalul a depășit granițele dreptunghiului verde. Cel mai titrat antrenor român a fost dintotdeauna un adept al ideii că jucătorii trebuie să aibă o cultură generală cât mai bogată. Iar acest lucru reiese și dintr-un interviu senzațional apărut în urmă cu, Atenție!, 54 de ani în revista „Teatrul”.
Mircea Lucescu a decedat pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. A fost înmormântat 3 zile mai târziu, la Cimitirul Bellu, în București
În 1972, Mircea Lucescu avea 27 de ani. Trecuseră doi ani de când era liderul României la Campionatul Mondial din Mexic și de când făcea schimb de tricouri cu legendarul Pele.
Încă de atunci, Mircea Lucescu avea înrădăcinată în minte ideea importanței teatrului și artei în viața de zi cu zi. Declara să asistă la spectacole tot timpul, uneori chiar la 4 pe săptămână. Pentru deceniile care aveau să urmeze, și-a insuflat mentalitatea către sute de jucători care i-au trecut prin mână.
Mai jos, interviul oferit de Mircea Lucescu în 1972 în revista „Teatrul”, readus în prim-plan acum de jurnalistul Ionuț Sociu:
Mircea Lucescu, în 1972: „Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură”
„Sper că dumneavoastră n-o să mă ironizați și nici n-o să îmi faceți o caricatură defăimătoare, așa cum mi s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, când am îndrăznit să mărturisesc că-mi place Apollinaire sau Eluard.
Există la noi o tristă şi înrădăcinată prejudecată, după care noi, «actorii» spectacolului secolului, fotbalul, am fi nişte troglodiţi, nişte diletanţi amărâți.
Vorbeam odată cu Pittiş şi cu Caramitru, care-mi spuneau că teatrul modern de azi cere performanţă sportivă, că s-a dus vremea actorului care joacă imobilizat în fotoliu. Fotbalul de azi cere la rândul său şi un bagaj serios de cunoştinţe din toate domeniile: artă, ştiinţă, cultură etc.
Eu merg la teatru tot timpul. Câteodată mă duc în... asalt şi văd câte patru spectacole pe săptămână. Plăcându-mi foarte mult poezia, am fost la toate spectacolele de poezie ale Radioteleviziunii.
Foarte mulţi actori m-au impresionat; dar mai ales Irina Răchiţeanu-Şirianu, cu modul ei simplu, sensibil şi profund prin care a pătruns şi a redat taina versurilor.
Extraordinar mi s-a părut spectacolul de poezie susţinut de Caramitru, Pittiş şi Elena Caragiu la Teatrul Bulandra. De altfel, la acest teatru nu mi-a scăpat nici o montare. De la «Play Strindberg» la «Leonce şi Lena», de la «D-ale carnavalului» până la «Scrisoarea pierdută» a lui Ciulei”.
„Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante”
„Găsesc foarte interesante şi foarte utile aceste diferite formule de înscenare ale aceleiaşi piese. Păcat că se aplică atât de rar. Păcat şi că teatrul nostru, cu interpreţi atât de mari, nu întreprinde incursiuni mai largi în domeniul teatrului antic, clasic şi mai ales al teatrului modern contemporan.
Am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante, care nu ştiu de ce nu se şi joacă. Am citit pasionanta piesă a lui Peter Weiss, «Marat/Sade», pe care n-a cuprins-o, până în prezent, nici un teatru în repertoriul său. Am văzut la Liverpool o montare a piesei «Scripcarul pe acoperiș».
M-a tulburat prin perfecțiune, prin integrarea organică a muzicii și a plasticii, prin acuitatea ideii, exprimată printr-un joc original, de o mare spontaneitate.
Mă întreb, apoi, de ce nu se reiau acele spectacole-lectură. Acele lecții de istorie teatrală, ilustrate cu fragmente sau cu piese întregi atât de necesare în educația spectatorului adult sau copil.
Vorbesc aici în numele copilului meu, pe care l-aş obliga să meargă la asemenea spectacole cu piesa citită dinainte, aşa cum pasionaţii muzicii obişnuiesc să se ducă la concert cu partitura în mână. Actorii ar răspunde, cred cu însufleţire unor asemenea acţiuni, care ar avea, sper, şi priză la public”.
Mircea Lucescu, mentor pentru generații întregi
Ulterior, când a devenit antrenor, și-a îndrumat elevii să își îmbogățească bagajul de cunoștințe din afara fotbalului, i-a îndemnat să meargă la facultate și a încercat pe cât posibil să-i introducă în lumea culturii.
„Il Luce” obișnuia să-și ducă fotbaliștii la teatru și la muzeu în timpul cantonamentelor și deplasărilor prin Europa. Recent, după moartea lui Mircea Lucescu, Claudiu Vaișcovici, fost atacant la Dinamo, a povestit că a ajuns să vadă Muzeul Luvru datorită lui mentorului său.
Mircea Lucescu a scris istorie în fotbal
Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
{{text}}