Pavel Badea își privește cariera ca pe o poveste întinsă pe aproape jumătate de secol, începută în copilăria petrecută la Universitatea Craiova și continuată, fără întreruperi majore, până în prezent.
„Am mers la fotbal la 8 ani. Aveam nevoie de un sport care să-mi consume energia, eu fiind craiovean get-beget”, își amintește fostul mijlocaș la „Prietenii lui Ovidiu”.
Legitimat la club încă din perioada de „pitici”, Badea spune că poate aduna 40 de ani de apartenență la Universitatea.
„M-am legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Craiova, secția de copii și juniori, pitici, cum se zice. Deci, de la 8 ani și până la 58, cât am acum, cu o perioadă de 10 ani în care am activat în străinătate. Am jucat trei ani în Elveția, trei în Coreea și patru în Japonia și pot spune că am 40 de ani ca legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Cred că este o perioadă lungă de viață și mă bucur că am făcut parte din clubul Universitatea 40 de ani”, spune acesta.
Pavel Badea, fotografie old-school din Bănie / Sursă foto: Arhivă GSP
„Principalul motiv pentru care am ajuns în Japonia”
Acei ani de „aventură” externă prin Elveția, Coreea de Sud și Japonia l-au transformat, după propria definiție, într-un „trubadur al timpurilor moderne” și un deschizător de drumuri pentru generația sa.
Cel mai bine s-a simțit în Japonia, acolo unde a evoluat patru sezoane pentru Kashiwa Reysol și a câștigat Cupa Japoniei în 2000.
„În Japonia am stat patru ani și m-am simțit cel mai bine. Cu Kashiwa Reysol am câștigat Cupa Japoniei în 2000. Un campionat care mi-a adus o experiență fantastică din punct de vedere profesional și o împlinire din punct de vedere material. La vremea respectivă, resursa financiară a fost extrem de importantă și a fost un motiv pentru a ajunge acolo”, explică Badea, subliniind că, la acea vreme, Asia devenise un magnet pentru nume importante ale fotbalului mondial.
Eu mă consider bogat din punct de vedere sentimental, din punct de vedere uman. Am o familie reușită, am doi copii, am un nepoțel de la unul dintre băieți. Este ceea ce mă face să mă simt mândru. Resursele financiare sunt importante, dar nu determinante în viața mea. Când am terminat cu fotbalul aveam bani suficienți cât să trăiesc bine eu și familia mea. Milioane!
Pavel Badea, fost mijlocaș Craiova
„Câștig nu numai financiar, ci și uman”
Printre adversarii săi s-au numărat jucători precum „Pixie Stojkovic, antrenor al Serbiei, Dunga, căpitanul echipei naționale a Braziliei, care era în continuare, la vremea respectivă, căpitan al echipei și juca în Japonia, Hugo Salinas, Begiristain”.
„Jucători foarte cunoscuți. La vremea respectivă, mulți dintre fotbaliștii renumiți din Europa, spre sfârșitul carierei, mergeau către Japonia tocmai datorită resursei financiare importante”, explică Badea.
„Ceea ce se întâmplă acum în Arabia Saudită, Dubai, Emiratele Arabe se întâmpla atunci în Japonia și în Coreea”, a mai punctat acesta.
Dincolo de câștigurile financiare consistente, fostul internațional român pune accent pe experiență.
„Se câștiga foarte bine, foarte bine. Am stat patru ani în Japonia și trei în Coreea. Ambele au fost extrem de bine, să zicem, remunerate prin contracte. A fost o experiență inedită pentru mine, cu câștig nu numai financiar, v-am spus, ci și uman. Mi-a oferit o imagine a ceea ce reprezintă o altă societate”, a încheiat Badea.
{{text}}