Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Rădoi a aflat în conferința de presă că Becali îl interzice pe Chiricheș! Replica antrenorului

Mirel Rădoi, antrenorul de la FCSB

Articol de Sergiu Alexandru, Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 12 aprilie 2026

După 4-0 cu Oțelul Galați, Mirel Rădoi, antrenorul de la FCSB, a aflat la conferința de presă despre declarațiile făcute de Gigi Becali în legătură cu Vlad Chiricheș (36 de ani).

La finalul partidei, Gigi Becali a spus că nu vrea să îl vadă pe Vlad Chiricheș pe teren în cazul unui baraj pentru Conference League.

A zis că va interveni pentru a lua această măsură, chiar dacă asta va însemna o ceartă cu Mirel Rădoi. Tehnicianul a auzit la conferință ce a transmis Becali.

Ce a spus Mirel Rădoi după ce a auzit că Gigi Becali vrea să intervină la echipă


„Mai avem partida de la Constanța, partida de acasă, cu Petrolul, deci până la meciul de baraj cu cine va fi, locul 7 sau 8, cine va fi, apoi cu locul 3, vom vedea până atunci.

Nu aș vrea să trag concluzii de genul acum, când avem deja o victorie cu 4-0. Deocamdată prefer să nu comentez”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Titular în linia de mijloc a campioanei în victoria cu Oțelul, 4-0, Vlad Chiricheș s-a aflat pe teren până în minutul 65.


Ce a spus Gigi Becali despre Vlad Chiricheș: „Am jucat și în 10. Vlad Chiricheș e băiat bun, a făcut lucruri mari, dar, pentru fotbal, e bătrân. Nu mai poate, nu mai țin încheieturile, viteza mușchilor și a ligamentelor.

Nu pot să spun despre Chiricheș că nu vrea, dar nu mai poate el fotbal. Pe mine mă interesează un singur joc, barajul. Trebuie să înțelegem că nu mai poate. Eu nu știam echipa, eu vorbesc cu Mirel Rădoi o dată pe săptămână și să facă ce vrea el, că nu mă interesează.

Dar, de exemplu, dacă ajunge la baraj și vrea să joace cu Chiricheș, chiar dacă mă cert cu el, nu îl las”.

GALERIE FOTO. FCSB, omagiu pentru Mircea Lucescu la meciul cu Oțelul

+11 Foto
Tabela Arenei Naționale a stricat momentul de reculegere pentru Mircea Lucescu / FOTO: Captură @Prosport.ro
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.