International   •   Campionate   •   GENOA

Genoa și Sassuolo au ieșit de la cabine cu câte un om mai puțin » Echipa lui Șucu s-a salvat pe final

Genoa, succes dramatic pe final, într-un meci tensionat // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 12 aprilie 2026

Genoa, echipa patronată de Dan Șucu, a câștigat în prima zi de Paște, pe teren propriu, scor 2-1, împotriva lui Sassuolo, într-un meci contând pentru etapa a 32-a din Serie A.

„Grifonii” au câștigat astfel pentru a patra oară consecutiv în fața aceluiași adversar, iar interesant este că toate victoriile au fost obținute cu același scor, potrivit sportal.blic.rs.

Genoa a pus capăt seriei de două înfrângeri consecutive după succesul de duminică, în timp ce a făcut un nou pas important în lupta pentru salvarea de la retrogradare, fiind în acest moment la o distanță de 9 puncte de echipele aflate în zona periculoasă.

Genoa, succes dramatic pe final, într-un meci tensionat


Prima repriză a oferit peste 20 de șuturi spre cele două porți, dar în primele 45 de minute a fost marcat un singur gol, în minutul 18, când Ruslan Malinovskyi a adus Genoa în avantaj cu un șut superb de la distanță.

Cu 1-0 s-a intrat la pauză, iar de la vestiare cele două echipe au ieșit cu câte un jucător mai puțin, deoarece Domenico Berardi și Mikael Ellertsson au văzut cartonașul roșu și au fost eliminați pentru o altercație care a avut loc pe tunel.

Foto: X

Partea a doua a oferit mult mai puține ocazii mari de gol, dar în schimb, două goluri. Sassuolo a reușit să egaleze în minutul 57, atunci când la o centrare din corner, Justin Bijlow a parat o lovitură de cap a lui Tarik Muharemovic, dar Ismael Kone a reacționat rapid și a marcat din reluare.


Gazdele au obținut totuși victoria în minutul 84, grație a trei rezerve. Atunci, Junior Messias a pătruns în careu, unde a combinat cu Patrizio Masini, iar apoi a pasat către Caleb Ekuban, care, din apropiere, a deviat mingea în poartă pentru scorul final de 2-1.

După acest meci, echipa lui Dan Șucu este pe locul 13, cu 36 de puncte, la 9 distanță de Lecce, primul loc retrogradabil din Serie A, cu 6 etape rămase de disputat.

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.