International   •   Campionate   •   LA LIGA

Ionuț Radu a fost zdrobit pe teren propriu de penultima din Spania » A luat primul gol în minutul 4: cât s-a terminat

Ionuț Radu a primit trei goluri în ziua de Paște // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 12 aprilie 2026

Celta Vigo, echipa internaționalului român Ionuț Radu (28 de ani), a suferit o înfrângere șocantă, scor 0-3, pe teren propriu, în fața celor de la Oviedo, într-un meci din etapa a 31-a din La Liga. Alberto Reina a deschis scorul în minutul 5, iar Federico Vinas (45’, 57’) a adăugat alte două goluri în poarta fotbalistului român.

Gazdele au avut posesia, dar nu au reușit să o materializeze în ocazii de poartă. Elevii lui Guillermo Almada, în schimb, au profitat de șansele lor, jucând preponderent pe contraatac, și ar fi putut pleca chiar cu o victorie și mai clară la capătul meciului de duminică seara.

Cu Ionuț Radu integralist, Celta a făcut însă pasul greșit, primind trei goluri de la penultima clasată în La Liga, echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare.

Ionuț Radu a primit trei goluri în ziua de Paște


După ce a încasat trei goluri în acest meci, Ionuț Radu a primit nota 4 din partea jurnaliștilor de la eldesmarque.com.

„O paradă bună la șutul lui Vinas, finalizată cu o respingere pe care Reina a trimis-o în cele din urmă în plasă. A blocat un șut centrat al lui Chaira și nu a putut face nimic în privința golului de 0-2 al lui Vinas. A avut mai multe parade și nu a putut face nimic nici la cel de-al treilea gol”, au notat spaniolii.

De partea cealaltă, omologul lui, Horațiu Moldovan, a rămas rezervă neutilizată.

Oviedo, echipa lui Horațiu Moldovan, succes uriaș cu echipa lui Ionuț Radu


Meciul a început excelent pentru echipa din Asturias, care a reușit să preia conducerea după doar cinci minute. Acest lucru s-a întâmplat în urma unei serii de erori grave în apărarea lui Celta, ai cărei fundași nu au reușit să degajeze mingea de două ori, iar ulterior, ricoșeurile au trimis-o la Reina, care a deschis scorul.

Au urmat câteva situații indecise, până în ultimul minut al timpului regulamentar. Atunci, atacantul central Vinas a profitat de o centrare bună din dreapta lui Scheira și, întinzând piciorul, a reușit să-l învingă pe Ionuț Radu pentru a doua oară.

Oaspeții au ratat o ocazie foarte bună de a-și mări avantajul la zece minute de la începutul reprizei secunde, când Javi López a avut o ratare mare. Golul a venit totuși trei minute mai târziu, când, din nou, Vinas a profitat de o centrare, de această dată venită din flancul stâng, și a marcat, punând practic capăt oricărei discuții.

Astfel, Celta și-a continuat forma slabă din ultimele săptămâni. Echipa lui Claudio Giráldez are o singură victorie în ultimele cinci meciuri din La Liga. Echipa lui Radu ocupă în continuare poziția a șasea și continuă lupta pentru participarea în Europa sezonul viitor.

De partea cealaltă, Oviedo rămâne în zona retrogradării, dar această victorie și performanțele din ultimele săptămâni – jucătorii „albaștrilor” au trei victorii în ultimele patru meciuri de campionat – oferă noi speranțe pentru o eventuală menținere în prima ligă, potrivit sportal.bg.

Clasamentul din La Liga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.