International   •   Campionate   •   TOTTENHAM

Lovitură grea încasată de Tottenham » Profită Radu Drăgușin?

Cristian Romero (numărul 17) s-a accidentat până la finalul sezonului, iar Radu Drăgușin (numărul 6) poate profita / Imago Images

Articol de Mihai Șovei   —  luni, 13 aprilie 2026

Cristian Romero (27 de ani), fundașul central și căpitanul lui Tottenham, nu va mai juca în acest sezon din cauza unei accidentări la genunchi suferite în înfrângerea cu 0-1 în fața lui Sunderland.

Căpitanul s-a accidentat la mijlocul reprizei secunde a meciului de pe Stadium of Light, după ce a fost împins din spate de atacantul lui Sunderland, Brian Brobbey, și a intrat în coliziune cu portarul Antonin Kinsky. Internaționalul argentinian a fost nevoit să fie înlocuit de Kevin Danso.

Această veste este una foarte importantă pentru Radu Drăgușin, care la primul meci cu Roberto De Zerbi antrenor, a fost lăsat pe banca de rezerve.

Tottenham va juca fără Romero până la finalul sezonului


Reacția imediată a lui Romero a stârnit temeri privind o accidentare gravă, iar examenele inițiale au confirmat o leziune la ligamentele genunchiului, care îl va ține departe de teren timp de două luni. Această perioadă de recuperare înseamnă că sezonul lui Romero la Tottenham s-a încheiat, potrivit BBC.

Această accidentare vine într-un moment foarte dificil pentru londonezi. Echipa a căzut pe locul 18 în Premier League și riscă retrogradarea în Championship.

Cu toate acestea, Radu Drăgușin poate profita de pe urma acestei accidentări. După ce a fost titularizat constant în mandatul lui Thomas Frank, Roberto De Zerbi a decis să nu-l utilizeze la meciul de pe terenul lui Sunderland. Cu Romero indisponibil, italianul îi poate oferi mai multe șanse stoperului român.

Cristian Romero, accidentat în timpul meciului dintre Sunderland și Tottenham / foto: Imago Images

În ciuda acestui regres, această pauză forțată i-ar putea permite fundașului să se recupereze la timp pentru Campionatul Mondial. Cu puțin sub două luni rămase până la turneu, Romero va avea ocazia să fie complet apt pentru a ajuta Argentina să-și apere titlul în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Clasamentul din Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.