Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - FC ARGEȘ

„Să vină să-mi spună, dacă nu se adaptează!” » Costel Gâlcă l-a contrazis pe Dobre, apoi a anunțat noul obiectiv

+23 Foto
Costel Gâlcă în timpul meciului Rapid - FC Argeș, etapa #4 // foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 13 aprilie 2026

Rapid - FC Argeș 0-0. Costel Gâlcă (54 de ani), antrenorul giuleștenilor, a tras primele concluzii, la flash-interviu, după ce echipa lui a făcut un nou pas greșit în lupta pentru titlu în Superliga, în runda cu numărul 4 din play-off.

Gâlcă nu s-a arătat nemulțumit de jocul echipei lui, considerând că elevii pe care îi antrenează au dezvoltat bine fazele, dar consideră că totul s-a năruit la finalizare.

A comentat și pe seama declarațiilor lui Alex Dobre, care a spus că nu este vina lui pentru cele întâmplate la echipă. Gâlcă l-a contrazis și consideră că toată lumea are partea ei de vină, iar acum, pe final de play-off, obiectivul mai rămâne doar calificarea în cupele europene.

Costel Gâlcă, după remiza cu FC Argeș în care Rapid a avut un șut pe poartă: „Am oferit fotbal, am avut ocazii”


„Mă așteptam la un meci echilibrat. Era important echilibrul defensiv și intuiția în fața porții. Am reușit mai multe acțiuni în prima repriză, să ajungem în careul advers, dar deciziile au fost greșite, nu am fost inspirați. Am oferit fotbal, am avut ocazii.

Nu am dominat total adversarul, dar am avut șansele noastre de a marca. Însă dacă nu iei decizia cea bună, pierzi. A fost la fel și cu Clujul acasă, și cu CFR, nu am reușit să menținem ritmul și să marcăm. În fotbal e greu dacă nu marchezi.

„Avem ca obiectiv calificarea în cupele europene”

FC Argeș este o echipă agresivă, organizată. Am avut acțiuni, dar nu le-am finalizat. Am avut șuturi, însă fără eficiență. În general, mă gândesc la grup. Dobre trebuie să-mi spună dacă nu se adaptează. Eu mă gândesc la echipă, la grup.


Tensiuni există, v-am spus, dar trebuie să le depășim. Trebuia să câștigăm acest meci. Avem ca obiectiv calificarea în cupele europene. Pașcanu era obosit, nimic mai mult. Am spus și înainte de începerea play-off-ului că primele 3-4 etape sunt foarte importante.

„Dobre a zis că nu e vina lui. Toți trebuie să ne asumăm!”

Acum ne gândim mai mult la cupele europene, nu la titlu, dar depinde și de rezultatele din meciurile viitoare. Cum a zis Dobre, că nu e vina lui. Toți trebuie să ne asumăm! Trebuie să-mi spună dacă nu se simte bine, ca să găsim soluții.

Îmi pare rău că nu am adus bucurie copiilor. Îmi pare rău. Mircea Lucescu va rămâne istorie pentru toți, un etalon pentru toți antrenorii. V-am spus, este important să apreciem oamenii și să îi respectăm”, a spus Gâlcă, după meci, la Digi Sport.

Mă pregătesc în fiecare săptămână, încerc să scot maximum din ceea ce am. Probabil că tactica nu mă pune joc 100% cu calitățile mele și cum o făceam la început, de aici și probabil că performanța mea mai slabă decât de obicei. Este decizia antrenorului, eu trebuie să respect ce tactică și să muncesc pentru echipă.



Toată lumea are așteptări de la mine, este normal, eu mi-am creat așteptările acestea. Am început sezonul foarte bine, marcam meci de meci, iar acum dacă nu marchezi 1-2 meciuri ori ești în scădere de formă, ori dacă marchez sunt individualist, dacă dau două goluri marchez cu echipe slabe. Eu sunt concentrat pe ce pot fac. Sunt lucruri pe care le las afară și mă concentrez pe ce pot face



- Alex Dobre, după meci

Cele mai tari imagini de la Rapid - FC Argeș 0-0

+23 Foto
Imagini de la meciul Rapid - FC Argeș, etapa #4 // foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Clasamentul din play-off-ul Superligii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.