Atacantul lui Real Madrid, Kylian Mbappe (27 de ani), a reluat antrenamentele înaintea meciului retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Bayern, programat miercuri, 15 aprilie, de la 22:00.
Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a avut nevoie de copci la sprânceana dreaptă după o accidentare suferită vineri, în remiza din La Liga cu Girona (1-1), și a lipsit de la antrenamentul de duminică.
Kylian Mbappe s-a antrenat înainte de Bayern Munchen - Real Madrid
Fotografiile publicate pe site-ul clubului îl arată pe jucător antrenându-se alături de coechipierii săi.
Real Madrid va juca în deplasare cu Bayern miercuri și speră să întoarcă dezavantajul scorul stabilit în prima manșă, săptămâna trecută, când nemții s-au impus pe Bernabeu cu 2-1.
Astfel, sunt șanse destul de mari ca starul francez să poată fi văzut pe teren încă din primul minut la Munchen.
Pentru mine este ca un dar de la Dumnezeu. Să am oportunitatea de a trăi din pasiunea mea, să joc cele mai importante meciuri, să fiu la cel mai bun club din lume. Sunt mereu foarte recunoscător că pot fi pe teren, că mă trezesc în fiecare dimineață ca să fac ceea ce mă face fericit.
Îmi place enorm să fiu pe teren și să simt că pășesc pe cel mai bun gazon din lume, într-o țară care, din punct de vedere fotbalistic, este una dintre cele mai bune din lume. Presiunea mă ajută să mențin nivelul de excelență necesar.
Trebuie mereu să te adaptezi și să te reinventezi. Mentalitatea corectă înseamnă să fii capabil să asculți și să te adaptezi.
- Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid
{{text}}