Cunoscut ca un susținător al lui Chivu, Antonio Cassano (43 de ani) își scoate pălăria în fața tehnicianului român, după ce Inter s-a desprins foarte probabil în câștigătoarea titlului în Serie A. „Como putea să intre cu 5-0 la pauză, dar... complimentele mele lui Chivu! Este o persoană specială și un antrenor fantastic”, a declarat fostul atacant italian la podcastul „Viva el Futbol”.
Inter a reușit o revenire senzațională pe „Sinigaglia”, unde duminică a fost condusă cu 0-2, dar a învins-o cu 4-3 pe Como. Nerazzurrii au profitat de pașii greșiți ai rivalilor la scudetto și au acum nouă puncte avantaj față de Napoli și 12 peste Milan, cu șase etape rămase de disputat.
Cassano: „O singură echipă a jucat și merita să câștige. Prima repriză s-ar fi putut termina cu 5-0 pentru Como!”
După thrillerul rundei a 32-a, Antonio Cassano a făcut o analiză a meciului și a parcursului liderului campionatului, vorbind în stilu-i tăios caracteristic: „O singură echipă a jucat și merita să învingă, Como. Însă cea care a câștigat e Inter. Como a intrat la vestiare nervoasă având doar 2-1 pe tabelă, deși prima repriză s-ar fi putut termina cu 5-0!
Cristi Chivu în Como - Inter
Până aproape de pauză a fost un duel senzațional între echipa lui Fabregas și cea condusă de Chivu. Dar au urmat o greșeală a lui Como și două lovituri libere ale nerazzurrilor.
Inter a fost absolut cinică, este cea mai bună echipă din campionat, dar nu merita să câștige duminică. A fost acea eroare flagrantă a arbitrului, apoi VAR a aprins finalul”.
În același timp, Cassano l-a elogiat pe antrenorul lui Como: „Italia nu îl merită pe Fabregas, care e un fenomen și va pleca din Serie A, i-am spus asta și în față. Și celălalt fenomen este Nico Paz, se va transfera și el și i-am spus-o!”.
„Ultimul interviu al lui Chivu și, mai ales, fraza despre cele o mie de măști mi-au plăcut foarte mult. Îl felicit pentru titlu”
Antonio nu și-a schimbat deloc opinia în privința succesorului lui Simone Inzaghi la Inter. „Îl felicit pe Chivu pentru titlu. Are un Ferrari grozav pe mână, însă îl conduce divin. Doar Inzaghi ar fi putut pierde acest scudetto, așa cum am mai spus.
Chivu și Fabregas / FOTO: ImagoInterviul său și, mai ales, fraza despre cele o mie de măști mi-au plăcut foarte mult. Cristian este o persoană specială și un antrenor fantastic”, a conchis fostul internațional italian.
Vorbesc puțin despre mine, sunt aceeași persoană ca acum câteva luni. E nevoie de mai multă forță pentru a fi tu însuți decât pentru a te preface. Slavă Domnului, am reușit să-mi mențin un echilibru important între ceea ce sunt din punct de vedere uman și profesional. Fotbalul îți dă posibilitatea de a purta o mie de măști, dar curajul adevărat e să alegi să nu le porți
- Cristi Chivu, antrenorul lui Inter
{{text}}