International   •   Campionate   •   INTER

Rafa Benitez a pariat pe Chivu: „Un tactician desăvârșit. Merită titlul, a știut să gestioneze și situațiile limită”

Rafa Benitez este de 6 luni antrenorul lui Panathinaikos

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 14 aprilie 2026

Rafael Benitez (65 de ani), fostul antrenor al lui Inter pentru o jumătate de an după plecarea lui Mourinho, a lucrat cu Cristi Chivu doar în prima parte a sezonului 2010-2011, dar și-a format o părere încă de-atunci. „Avea 30 de ani atunci și trebuia să-și facă griji pentru el și adversarul său. Dar acum, la 45 de ani, trebuie să-și asume responsabilitățile tuturor”, a declarat spaniolul, în interviul publicat de Gazzetta dello Sport.

Rafa Benitez a stat pe banca tehnică a nerazzurrilor doar 25 de meciuri (12 victorii, 6 egaluri, 7 înfrângeri), reușind să câștige Mondialul Cluburilor. În 18 l-a trimis în teren pe Chivu, care a jucat mereu titular în Serie A, Supercupa Italiei, Supercupa Europei, Liga Campionilor și CM al Cluburilor.

Gazzetta dello Sport: „Este o poveste grozavă cu Chivu, care debutează la Inter și va câștiga titlu din primul sezon”

Rugat să comenteze „povestea grozavă cu Chivu, care debutează și câștigă”, Benitez a declarat: „Să-i recunoaștem meritul că a reușit să gestioneze situațiile, chiar și la limită.


Cristi Chivu, la Appiano Gentile, împreună cu președintele lui Inter, Beppe Marotta / Foto: inter.it

Azi tindem să uităm, dar acum un an atmosfera era tensionată, după ce Napoli i-a suflat titlul și finala Champions League s-a transformat într-o dramă, deși calitatea lotului a fost întotdeauna foarte ridicată”.

Chivu a trecut prin momente grele în acest sezon. Mă gândesc la eliminarea din Liga Campionilor împotriva lui Bodo/Glimt, probabil cel mai dureros punct. Dar Inter este un club mare, condus de Marotta, care are un simț managerial înnăscut. Dincolo de asta, a făcut diferența sufletul echipei

- Rafael Benitez, fostul antrenor al lui Inter

Antrenorul trecut pe la Real Madrid, Liverpool, Chelsea, Napoli, Valencia, Celta Vigo, Newcastle și Everton, aflat în prezent la Panathinaikos, nu mai are dubii în privința noii campioane din Serie A: „Nouă puncte sunt multe și fac diferența. Inter și Napoli au fost întotdeauna considerate marile favorite. Și asta nu pare nefondat.


Rafa Benitez: „Chivu e un băiat bun și era deja evoluat tactic ca jucător. Dar atunci avea 30 de ani, iar acum are 45”

Când câștigi un titlu, și se va întâmpla pentru Chivu, te poți simți împlinit, chiar știind că bucuriile și blestemele - pentru noi în fotbal - durează o noapte. Dar când te trezești, ești deja concentrat pe sezonul următor.

13trofee a câștigat Rafa Benitez cu Liverpool, Inter, Valencia, Napoli, Chelsea și Newcastle, între care Champions League, Cupa UEFA, Europa League, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor

Să le dăm timp lui și jucătorilor să-l obțină matematic, să se bucure de acest succes. Se vor gândi și la Cupă, pentru că încă un trofeu nu strică niciodată și nimănui”.

Antrenorul Rafa Benitez și fundașul Cristi Chivu în sezonul 2010-2011 la Inter / Foto: Imago

Benitez a făcut și o comparație între jucătorul din 2010 și antrenorul de astăzi al lui Inter: „Chivu e un băiat bun, era deja evoluat tactic ca jucător. Dar atunci avea 30 de ani și acum are 45.

Pe atunci, trebuia să-și facă griji pentru el și pentru adversarul său, iar acum trebuie să-și asume responsabilitățile tuturor. Se vedea că era inteligent. A confirmat asta”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.