Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

„Hagi mi-a zis că e «sculă»” » Talentul României „dispărut” de 3 ani: „Dacă era «pușcărie», îi ziceam să se facă inginer”

Alexi Pitu (al 3-lea de la stânga la dreapta) a fost o prezență constantă la loturile de juniori

Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu   —  marţi, 14 aprilie 2026

Adrian Pitu, unchiul jucătorului Alexi Pitu, a vorbit la GSP Live despre situația nepotului legitimat în Danemarca, la Vejle BK. Fostul jucător al Farului nu a jucat deloc fotbal în 2026.

Adrian Pitu, și el fost jucător de Liga 1, a invocat strategia conducerii lui Vejle, care s-ar axa acum doar pe jucători locali. Oricum echipa va retrograda, e ultima în play-out cu 6 etape înainte de final, având de recuperat 10 puncte față de primul adversar deasupra liniei.

Pitu îi recomandă nepotului în vârstă de 23 de ani „să-și găsească o echipă la care să joace”.

Mai știți de Alexi Pitu? „E «sculă» de fotbalist, dar a avut un ghinion...”


„Alexi se pregătește, e foarte bine. A avut un ghinion... Vejle, echipa lui din Danemarca, a fost deținută de niște moldoveni, după care a luat-o un consorțiu danez. De atunci, nu-i mai bagă nici măcar un minut pe cei 4 străini, inclusiv Alexi. Ei doar se antrenează, iar clubul îi joacă pe danezi. Vor să îi crească, treaba lor.

Se termină contractul și sper să-și găsească o echipă la care să joace, pentru că are 23 de ani și e «sculă» de fotbalist! Nu zic asta doar pentru că e nepotul meu. Dacă era «pușcărie», îi ziceam «Fă-te inginer!»”, a declarat Adrian Pitu, la GSP Live.

12 meciuria adunat Pitu la Vejle BK, în care a semnat 4 goluri. Dar nu a mai jucat deloc din decembrie 2025

Format de Academia Hagi


Pitu, extremă stânga, 23 de ani, a fost bun doar la Farul, echipa care l-a crescut. El a mai fost legitimat în Franța, la Bordeaux și Dunkerque. Nu s-a impus în Hexagon. Vara trecută s-a mutat în Danemarca.

Alexi Pitu nu s-a reinventat la Vejle, dimpotrivă

„Eram la un moment dat cu Gică Hagi și îl întreb despre Alexi. «Sculă, sculă!», mi-a zis. După care, Gică l-a băgat să joace. La început, Alexi avea niște probleme... Numărul 10 înseamnă altceva, nu ești ca orice fotbalist. El făcea faza de apărare 100%, dar era leșinat pe atac, nu mai putea. «Așa mi-a zis Gică», îmi spunea el. Bravo, dar dă o pasă de gol, un gol. A început așa și a plecat afară”, a mai povestit Adrian Pitu.

3 trofeea câștigat Pitu cu Farul: titlul, Cupa României și SuperCupa. Are la dobrogeni 5 goluri și 11 pase decisive în 86 de apariții oficiale

Alexi e stilul meu. Are nevoie să joace. Sper să-l ajute Dumnezeu să găsească un club unde să joace, pentru că are ce să demonstreze



- Adrian Pitu, la GSP Live

Declinul a început în Franța

După 5 sezoane petrecute în Liga 1 la Viitorul/Farul, Pitu pleca din România în ianuarie 2023 pentru a merge în Ligue 2, la Bordeaux, care plătea în schimbul lui două milioane de euro.

De 3 ani, cariera fotbalistului care poate juca atât în stânga atacului, cât și în rol de „decar” s-a dus în cap. La Bordeaux și Dunkerque, a evoluat în total sub 2.000 de minute.

400.000 €a ajuns să valoreze Pitu astăzi. În 2023, era cotat pe Transfermarkt la 1,8 milioane de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.