Înainte de toate, fotbalul românesc are o mare problemă: facem mult prea multe referințe la trecut. Emisiunile şi podcasturile au ca punct comun poveștile de odinioară, care, deşi au farmecul lor, crează frustrări şi așteptări.
Pentru progres ar trebui să vorbim mai mult despre viitor, dar asta se vede şi la cluburi, în formarea loturilor, pentru că ne e teamă de să ne desprindem de trecut. Sunt deja ani buni în care cluburile din Liga 1 contestă obligativitatea jucătorului sub 21 pe tot parcursul meciului. Din lipsă de rezultate, cluburile au început să arunce vina pe o regulă care nu le permite să folosească cei mai buni jucători.
Care sunt cei mai buni?
Cu siguranță, după cum spun cluburile, nu ăștia „under”. Noi, după cum suntem obișnuiți, acționăm pe inversul restului fotbalului și, cum cei din Vest au o regulă nescrisă de a folosi și promova tineri, la noi parcă îți vine greu să te lași, ești asaltat de oferte.
Nistor și Chipciu ar mai juca 3-4 ani, Camora a fost naturalizat după ce alții se lasă, Crețu e supărat că i se ia dreptul la muncă, Larie e lider la 39, iar lumea s-a supărat că Pancu nu se mai bazează pe încă „foarte verdele” Deac. Dacă Gabi Tamaș ar mai dori să mai joace un an, ar avea 2-3 oferte cu siguranță.
Regula noastră nescrisă stă în selecția făcută de către cei care formează loturile și are la bază 5 criterii:
- E român
- Cunoaște campionatul
- Are experiență
- Ne ajută mult
- Vrea să vină
Pentru noi, fotbalul e în sfârșit ca într-o corporație: pentru poziții de entry-level, cerem ani de experiență. Revenind la cei mai buni, la Barcelona, Bayern, Chelsea, Real și PSG, printre altele, își fac loc fotbaliști care ar bifa chiar regula de U19, dar la noi un adult însurat, cu copii acasă la 23 de ani, e „copil” și „tânără speranță”.
Suntem singuri?
Pe regulă, nu, pe fotbal, da. Sârbii au chiar doi U21 obligatoriu. Polonezii au minute obligatorii pentru U21 (5000/an), mexicanii la fel (1000/an). Ungaria nu pedepsește, ci răsplătește bine jucătorii tineri (dar nu vă grăbiți să faceți calcule cu ăștia de la Liverpool, că sunt crescuți pe afară).
Indiferent cât de bune sau care sunt regulile impuse sau nu, trebuie să ne impunem singuri reguli. Doua aspecte importante aş vrea să mai menționez, care confirmă importanța tinerilor.
- În ultimii 5 ani, Romania, deşi are obligativitatea de a folosi jucători U21, nu apare nici în Top 20 de campionate ca număr de minute acordate acestora.
- Mai interesant e că declinul Italiei este strâns legat de acest lucru, nefiind nici ei în Top 10. Restul ligilor mari au homegrown players, dar, mai mult de atât, au ceva ce noi nu avem: grija zilei de mâine și a profitului financiar.
Banii
Pentru o țară care se uită mult de tot la câți bani face, în fotbal nu prea ne gândim la asta. Adică suporterii cer investiții, cheltuieli, sponsorii dau bani, patronii bagă, primăriile finanțează, dar pentru ce? Să prindem play-off-ul în Liga 1? Păi și banii înapoi? ROIu’? Profitul?
Păi, stăm noi în banii ăia?! La valoarea noastră?! Păi, noi am făcut un sfert în '94, fraților! Noi am bătut Italia în '83!
Rulajul și rodajul
Noi suntem buni pe business. La noi contează cifra de afaceri, nu profitul. La noi rulajul e rulaj. Așa și cu fotbaliștii: îi rulăm, să se dezvolte singuri. Practic, un U21 la noi abia își face rodajul în primul an. Abia din anul 8 de Liga 1 e copt de fotbalul adevărat, adică de „Mută, mută, ieși, mingea a doua, sus, jos, vezi că-ți vine... braaaaavooo!”.
Aceste repere sunt baza dezvoltării fotbalistului local. Indicații scurte, rapide, ca un cod Morse care are sarcina precisă de a adapta tânărul la singurul reper care contează: azi. Dacă azi suntem bine, ce mai contează mâine? Lasă-l să mai copilărească, are timp.
Cine o fi de vină, cine o fi greșit
Ajungem unde ne place: la vinovați și manele. Doar că, după cum spune și melodia, avem ghinion de soartă, adică de neșansă. Nenoroc. De ce? Nu se mai nasc fotbaliști buni. Nu mai avem și noi un Hagi, nu mai avem un Dobrin să o țină pe picior la jumătate. Nu ține Dumnezeu cu noi să ne dea și nouă un Ronaldo, un Messi, să ne scoată puțin, că prea rău ne merge de atâta timp. Ce o fi blestemul ăsta pe noi, că la toți le dă câte o echipă, câte un jucător, și numai nouă nu?! Până la urmă, noi am făcut ce ține de noi. Bani băgăm, la fotbal ne ducem, academii avem o grămadă. Sunt sute de școli de fotbal unde școlim secretele mingii.
Apropo, e util un sondaj prin case - să rugați frumos copiii de 9-10 ani să facă 10 sărituri cu genunchii la piept, 10 flotări și câteva genuflexiuni. Dacă vreți, înainte să vedeți cum lovește mingea, vedeți dacă poate să facă câteva minute de alergare 3/4. Am o vagă impresie că străinii au implementat lucruri „noi”, ca dezvoltare fizică, motricitate, coordonare, pe care le-au inclus în procesul de dezvoltare și selecție. Dacă nu poți fizic, nu prea merge că „știi cu ea”. În fine, neimportant.
Am văzut ca se face multă individualizare tehnică la noi, să ştie cel mic să o pună in ațe, dar cum ajunge până acolo? Sunt o grămadă de părinți care se bucură ca al lui a dat 3 goluri azi de la jumătate în condițiile în care portarul are 1m. În loc sa fie preocupați de dezvoltarea fizică şi cognitivă pe etape şi obiective ale copilului, se mulțumesc cu likeurile pe care le primesc la videoclipurile de pe Facebook.
Golurile acelea sunt egale cu 0. Nu valorează nimic, nada, nothing, rien, niente!
Regulile
Așadar, dragi prieteni, vinovații suntem noi. Puteți să căutați cât vreți, dar problema este culturală. Societatea românească nu răsplătește noul, educația sau curajul. La noi, cel în vârstă e înțeleptul locului, vârsta e un indicator al progresului. Școala nu e o prioritate, „nu ne facem popă”, iar regulile pentru noi sunt făcute să fie fentate.
Societatea respecta o regulă clară: orice fost trebuie să fie un actual, iar actualul nu simte nevoia să fie actual pentru ca a fost un fost.
Nu simțim nevoia să înțelegem şi să aplicăm ceva nou, pentru că ne e teamă să ne desprindem de ce a fost, care, ce credeți, nu a fost o regulă, ci o excepție. Degeaba vrem să punem presiune, degeaba vrem generații noi, că tot din trecut trăim. Degeaba sunteți supărați pe fotbal, că fotbalul e doar un răspuns.
Până când nu o să ne schimbăm cultural, nu o să avem sport performant. Am mai spus-o: sportul este o oglindire a valorilor sociale. Totul pleacă de acasă, de la ceea ce oferim, la ceea ce cerem, ceea ce observăm și ceea ce răsplătim. Până nu o să schimbăm „pe vremea mea” în „e şi vremea ta” ,vom trăi în trecut. Altfel, vom aplica singura regulă știută: mergem înainte, că înainte era mai bine!
{{text}}